Vineri, 28 octombrie, la Centru parohial „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Govândari” din Reşiţa, a fost vernisată o nouă expoziţie de fotografie
Autor: Pr. Petru Berbentia
Pelerinajul este un fenomen religios foarte vechi şi se desfăşoară pe întreg pământul. Astăzi oamenii merg în pelerinaj la locurile considerate sfinte pentru a primi binecuvântare, vindecare trupului dar şi sufletului.
În creştinism pelerinajul are o tradiţie ce se pierde în istorie, mai ales în Orient, unde se vizitau locurile biblice, mormintele de sfinţi şi martiri. Dar există şi alte locuri de pelerinaj căutate de cei ce trăiesc cu adevărat credinţa. Ele sunt în Răsăritul Ortodox, începând din Rusia şi până în Grecia sau Ţara Sfântă, cum şi Apusul romano-catolic ( Roma, Lourdes, Fatima, Medjugore, Loreto, Santiago de Compostela) şi adună zilnic mii de oameni de pe tot mapamondul.
În a treia zi de Paşti din acest an, la vernisarea expoziţiei foto dedicată de Dl. Erwin Iosef Ţigla – preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul de Munte şi de Pr. Petru Berbentia, Locurilor Sfinte din Ierusalim, în special Mormântului Domnului, am promis că nu ne vom opri şi că vom prezenta şi alte locuri minunate şi definitorii pentru creştini. Ne-am propus să aducem în faţa privitorilor fotografii cu locuri de pelerinaj din Europa, dar şi cu frumuseţile mânăstirilor ortodoxe şi catolice de peste tot.
Respectând promisiunea, vineri 28 octombrie, la orele serii, la Centru parohial „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Govândari” din Reşiţa, în prezenţa preoţilor Romolus Şandru şi Samuel Şendroni de la aceaşi parohie, a fost vernisată o nouă expoziţie de fotografie. De data aceasta, cei doi iniţiatori ai întâlnirii cu credinţa şi frumuseţea cetăţilor de pelerinaj, au propus spre vizionare 58 de fotografii de la Lourdes.
În fiecare an proximativ 6 milioane de oameni vizitează acest oraş din sudul Franţei, la poalele Munţilor Pirinei. Unii vin pentru a se ruga, alţii pentru a se vindeca sau pentru a cere ajutor şi îndrumare, binecuvântare şi protecţie, iar alţii vin din simplă curiozitate la grota în care Fecioara Maria i s-a arătat lui Bernadette Soubirous.
În debutul manifestării, au vorbit cei doi organizatori. Pr. Petru Berbentia a oferit explicaţii istorice despre oraşul Lourdes şi a vorbit despre pelerinaj ca manifestare a credinţei, iar Dl. Erwin Ţigla a vorbit despre sentimentul religios din momentul unui pelerinaj.
Apoi, pr. Berbentia a explicat celor prezenţi fiecare fotografie, vorbind despre manifestările ce se întâmplă în fiecare zi acolo.
În finalul întâlnirii, Dl. Erwin Ioesef Ţigla a oferit preotului Petru Berbentia diploma de membru de onoare al Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, pentru tot ce a făcut în sprijinul minorităţii germane din Banatul Montan.
Credincioşii ortodocşi, catolici, evanghelici, reformaţi, români, germani, maghiari prezenţi, au vizionat cu interes expoziţia şi au declarat că mai aşteaptă asemenea evenimente inter-confesionale şi inter-etnice. Şi, dacă Dumnezeu ne îngăduie, CONTINUĂM !