Lucrările Permanenţei Consiliului Eparhial în Episcopia Caransebeșului

Lucrările Permanenţei Consiliului Eparhial în Episcopia Caransebeșului
Joi, 5 septembrie, în incinta Centrului eparhial, a avut loc ședința permanenței consiliului eparhial sub președenția Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Pe ordinea de zi s-au discutat diferite aspecte de natură administrativ-bisericească privitoare la ocuparea parohiilor vacante din Eparhia Caransebeșului. Astfel, s-a avut în vedere ocuparea celor șapte parohii vacante publicate pe site-ul oficial episcopiei și la avizierele celor patru protopopiate ale eparhiei. Totodată, s-a luat act de solicitările celor paisprezece candidați pentru ocuparea unui post de preot vacant în Episcopia Caransebeșului. S-a hotărât amânarea luării unor decizii în acest sens până la sfârșitul lunii în curs, întrucât timpul publicării parohiilor vacante a fost prea scurt. De asemenea, s-a hotărât ca toți candidații laici să susțină examenul de capacitate preoțească organizat pe data de 24 septembrie a.c, examen care va fi prezidat de chiriarh.

Cu privire la ocuparea posturilor de preoți de la parohiile urbane vacante, s-a aprobat participarea solicitanților la examenul de selecționare ce va fi organizat de Centrul eparhial la data de 25 septembrie a.c și care, de asemenea, va fi prezidat de chiriarh.

În legătură cu activitatea social-filantropică din Episcopia Caransebeșului, s-au adoptat unele hotărâri referitoare la reorganizarea centrelor educaționale și sociale care își desfășoară activitățile sub egida Eparhiei Caransebeșului, menite să îmbunătățească serviciile social-filantropice. Totodată, s-au purtat discuții referitoare la amenajarea unei spălătorii sociale în municipiul Caransebeș, aprobându-se temeiurile pentru ședința Consiliului Eparhial, care va avea loc joi, 12 septembrie a.c.

Data: 6 septembrie 2013 • Vizualizări: 1796