La praznicul „Naşterii Maicii Domnului”, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a participat la hramul Mănăstirii Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul „Naşterii Maicii Domnului” Mănăstirea Băile Herculane şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie solemnă a fost oficiată de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Sărbătoarea a debutat la orele dimineţii cu o procesiune de la aşezământul monahal până la o troiţă, unde pe un podium special amenajat, ierarhul cărășean înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească.
„În acest an, Dumnezeu a rânduit ca sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului să cadă într-o zi de duminică și nu una oarecare, ci duminica numită de Biserica noastră dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Astăzi prăznuim Sfânta Cruce, cea de viață făcătoare și totodată, după Sinaxarul Bisericii noastre o prăznuim pe Maica Domnului, Maica Luminii. Suntem îndemnați să ne închinăm Crucii și să o preacinstim pe Maica Domnului. Noi suntem datori, asemeni ucenicului iubit, să o primim pe Maica Domnului în casele noastre, în familiile noastre, dar mai ales se cuvine să o primim pe Maica Domnului în inimile noastre”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul său.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi. La final, au fost binecuvântate prinoasele, iar toți credincișii prezenți au primit din partea ierarhului anaforă și iconițe cu Maica Domnului.