Mănăstirea Băile Herculane şi-a sărbătorit hramul

Mănăstirea Băile Herculane şi-a sărbătorit hramul

Album foto
La praznicul Naşterii Maicii Domnului, oraşul staţiune Băile Herculane şi mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului ”din acelaşi oraş şi-a serbat hramul
Autor: Serviciul Exarhat
Cu acest prilej Preasfintitul Părinte Lucian Episcopul Caransebesului a slujit dumnezeiasca Liturghie în centrul civic al municipiului Băile Herculane, alături de preoţii din împrejurimi si obştea monahală a mănăstirii Băile Herculane.

Începând cu ziua ajunului praznicului, la aşezământul monahal s-a săvârşit slujba privegherii, iar în zorii zilei s-a săvârşit sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu. Mai apoi soborul preoţesc în frunte cu Ierarhul locului s-au deplasat în procesiune la foişorul aflat în centrul oraşului, locul bisericii vechi a localităţii, unde s-a oficiat dumnezeiasca Liturghie la care au luat parte mulţime de credincioşi din oraşul staţiune Băile Herculane şi din împrejurimi. Această sărbătoare marchează sfârşitul sezonului la staţiunea Băile Herculane, iar credincioşii aflaţi la tratament participă cu multă luare aminte si dragoste la sfintele slujbe.

La Sfânta Liturghie au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale precum şi număr impresionat de credincioşi. Acest aşezământ monahal a apărut la iniţiativa Preasfinţitului Episcop Laurenţiu Streza care a dorit a pune în valoare „Vila Doboşoane” din Staţiunea Băile Herculane, donată în anul 1925 Episcopiei caransebeşului şi luată abuziv în anul 1946 de regimul comunist. În anul 1998 clădirea fiind retrocedată s-a hotărât înfiinţarea aici a unui aşezământ social monahal, pentru a fi folosit ca loc de odihnă şi tratament pentru cler şi credincioşi cu posibilităţi financiare mai reduse dar şi loc de viaţă duhovnicească.

Cu sprijin substanţial din partea Centrului Eparhial, al Protopopiatului Băile Herculane şi a unor oameni de bună credinţă s-au demarat lucrările de reparaţie a clădirii, de amenajare a unui paraclis unde să se oficieze zilnic Sfintelel Slujbe şi de amenajare a camerelor pentru oaspeţi.


Data: 9 septembrie 2011 • Vizualizări: 1707