Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” de la Vasiova şi-a serbat ocrotitorul

Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” de la Vasiova şi-a serbat ocrotitorul

Album foto
În fiecare an, în ziua de 20 iulie, aşezământul monahal de la Bocşa Vasiova îşi serbează ocrotitorul, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. În acest an, Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost oficiată de PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.
Autor: Ancuţa Câmpean
În cea de-a douăzecea zi a lunii iulie, când credincioşii ortodocşi l-au prăznuit pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, unul din cei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament, la două dintre aşezămintele monahale din Episcopia Caransebeşului a fost mare sărbătoare. Este vorba de una din mănăstirile importante ale Banatului, Vasiova, dar şi de schitul de pe Muntele Semenic, care cu acest prilej şi-au deschis porţile spre a primi pelerini din toată ţara, ba chiar şi de peste hotare. Dacă în ajun de praznic, la Vasiova, în prezenţa a mii de credincioşi, a avut loc slujbă de priveghere, cu doi arhierei şi mulţime de preoţi şi diaconi, în ziua Sfântului Ilie, iubitorii de rugăciune şi pelerinaj au avut ocazia să se împărtăşească din darul liturgic al lui Dumnezeu, atât pe Muntele Semenic, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cât şi la Mănăstirea de la Bocşa, unde a slujit un oaspete drag eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.

La ceasurile dimineţii, cu mic, cu mare, credincioşi din tot Banatul, dar şi din Ardeal sau Oltenia, au simţit bucuria comuniunii la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Vasiova, unde Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu un mare sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie. Cuvântul de învăţătură, rostit de înaltul ierarh, a adus în atenţia pelerinilor modelul Sfântului Ilie Tesviteanul, omul lui Dumnezeu, cinstit şi preţuit şi după trei milenii de la activitatea sa profetică, datorită credinţei sale tari în Dumnezeu.

Din partea Preasfinţitului Părinte Lucian al Caransebeşului a transmis un cuvânt de binecuvântare părintele consilier Alin Vasile Câmpean, mulţumind totodată Preasfinţitului Părinte Siluan, oaspeţilor, dar şi soborului de maici şi surori, conduse de P.Cuv. Maică Stareţă Varvara, pentru împreuna-slujire, care a unit în credinţă şi dragoste români de pretutindeni, păstrători ai tradiţiei strămoşeşti.

În acelaşi duh al comuniunii, credincioşii participanţi s-au putut bucura şi de agapa frăţească, oferită de slujitorii, ostenitorii şi binefăcătorii Mănăstirii Vasiova în cinstea ocrotitorului sfântului locaş.

Data: 20 iulie 2010 • Vizualizări: 1205