Mănăstirea Teiuş din Caransebeş şi-a sărbătorit hramul

Mănăstirea Teiuş din Caransebeş şi-a sărbătorit hramul

Album foto
La praznicului „Adormirii Maicii Domnului”, mănăstirea Teiuş din Caransebeş şi-a sărbătorit hramul
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicului „Adormirii Maicii Domnului”, mănăstirea Teiuş din Caransebeş și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Lucian, în altarul de vară al mănăstirii alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.

La slujbă au participat, ca în fiecare an, autorităţi centrale, judeţene şi locale, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din Caransebeş şi din împrejurimi, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Şega I din Arad. Anul acesta bucuria duhovnicească a fost sporită deoarece ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a dăruit obştii mănăstirii Teiuş părticele din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, alături de o icoană a sfântului spre închinare.

În cuvântul său de învăţătură, adresat credincioşilor, Ierarhul a precizat: „Putem vorbi foarte mult despre praznicul de astăzi [...] însă ne oprim la un verset vechi-testamentar citit la prima paremie aseară în cadrul Vecerniei: «Şi a visat Iacov că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea». Prin acest verset înţelegem, iubiţi credincioşi şi credincioase, că Maica Domnului este prefigurată în Scriptura Vechiului Testament de această scară pe care Iacov patriarhul a văzut-o în vedenie. O scară sprijinită pe pământ, pentru că Maica Domnului a fost reprezentanta neamului omenesc în opera de mântuire, iar cu vârful atingea cerul pentru că din cer a venit să se nască, să crească şi să ne mântuiască Fiul lui Dumnezeu Cel iubit întru care a binevoit. Şi la plinirea vremii, a doua persoană a Sfintei Treimi, S-a pogorât pe pământ şi a luat trup asemenea nouă, afară de păcat, S-a pogorât pe această scară care unea pământul cu cerul”.

Mănăstirea Teiuş şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, prin purtarea de grijă a ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului, când s-a pus piatra de temelie a bisericii mănăstireşti. A urmat construirea şi târnosirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a prestolului de vară al mănăstirii, a stăreţiei şi anexelor gospodăreşti aferente corpului de chilii. Pe lângă biserica de piatră, a fost construită şi o biserică de lemn, în stil maramureşean, cu hramul „Sf. M. Mc. Mina”, a cărei târnosire a avut loc în anul 2002. În anul 2009, la Duminica închinată Sfinţilor Români, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit paraclisul de iarnă al Mănăstirii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Situată în cetatea Caransebeşului, Mănăstirea de la Teiuş a devenit pentru toţi caransebeşenii loc pelerinaj şi de bucurie duhovnicească. Obştea monahală este îndrumată de părintele arhimandrit Justinian Tibil.



Data: 16 august 2012 • Vizualizări: 1425