Manifestare cultural-duhovnicescă închinată Sfinților Trei Ierarhi

Manifestare cultural-duhovnicescă închinată Sfinților Trei Ierarhi

Album foto
La sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, pe soleea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș s-a desfășurat o manifestare cultural-duhovnicească închinată ocrotitorilor tuturor instituțiilor de teologie
Autor: Serviciul Cultural
După Slujba Vecerniei, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, pe soleea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș s-a desfășurat o manifestare cultural-duhovnicească închinată ocrotitorilor tuturor instituțiilor de teologie.

În cadrul spectacolului organizat de către elevii și studenții teologi caransebeșeni, coordonați de către părinții profesori a fost omagiată viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi, vorbindu-se de asemenea despre teologia sfintelor icoane, ținând seama că anul acesta este închinat sfintelor icoane, iconarilor şi pictorilor bisericeşti.

În prima parte părintele Vicențiu Românu, profesor la Seminarul de Teologie „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, alături de elevi seminariști au susținut dizertații despre viața și lucrarea teologică a troiței de arhierei, precum și o bogată meditație despre cultul sfintelor icoane, bazată pe scrierile sfinților părinți, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul, apărători ai icoanelor.

„Abordarea din această seară a fost una sintetică, teologică și foarte profundă, deoarece s-a plecat de la scrierile Sfinților Apostoli și Evangheliști, de la scrierile Noului Testament și de la părinții apostolici. Abordarea a culminat cu citate din Sfinții Trei Ierarhi din perioada de aur a bisericii și s-a încheiat această abordare teologică cu citate importante și definitorii pentru ortodoxia noastră din sfinții anului 2017, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul. Iubim cultul sfintelor icoane pentru că așa ne-au învățat sfinții părinți de la sinodul al 7-lea ecumenic și ne închinăm sfintelor icoane și le cinstim pentru că ele sunt cu adevărat ferestre spre divinitate, sunt porți deschise către Împărăția lui Dumnezeu. Îi felicităm pe părinții profesori că i-au pregătit pe elevii și studenții teologi, care ne-au vorbit foarte frumos și ne-au adus argumente importante în tot ceea ce înseamnă cultul sfintelor icoane în Biserica Ortodoxă”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În cea de-a doua parte Corul Secției de Teologie din Caransebeș, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu a interpretat o serie de piese dedicate acestei sărbători, care încheie luna ianuarie. La această manifestare a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoți profesori, elevi și studenți teologi, precum și credincioși din Caransebeș care s-au bucurat să-i cinstească pe Sfinții Trei Ierarhi și în acest mod.


Data: 31 ianuarie 2017 • Vizualizări: 1247