Manifestare culturală în Duminica Ortodoxiei la Caransebeș

Manifestare culturală în Duminica Ortodoxiei la Caransebeș

Album foto
În Duminica Ortodoxiei s-a desfășurat în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș o manifestare culturală de excepție
Autor: Serviciul Cultural
Evenimentul a fost împărțit în două etape, cuprinzând în prima parte aniversarea a 5 ani de existență a Corului Catedralei „Învierea Domnului” din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Cu această ocazie Corul preoților din Episcopia Caransebeșului au deschis seara cu un recital de pricesne și cântări bisericești specifice perioadei. În continuare a fost prezentată activitatea corului de-a lungul celor 5 ani într-un format multimedia, după care membrii corului episcopiei, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu, au încântat auditoriul cu un frumos buchet de cântări corale cu specific religios.

Au fost expuse și câteva păreri și gânduri ale membrilor corului, despre cum văd fiecare dintre ei implicarea într-un grup care Îl slăvesc pe Dumnezeu prin cânt. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, prezent la manifestare le-a oferit în semn de recunoștiință pentru dăruirea de care dau dovadă, un tablou aniversar și alte daruri.

„Ascultând cu atenție cântările corale ne-am dat seama că membrii Corului Catedralei Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa și doar dragostea de Dumnezeu i-a îndemnat ca să facă parte din acest grup coral. Sfânta Scriptură ne învață că omul este o icoană, creat după Chipul lui Dumnezeu, iar cei care Îl laudă pe Dumnezeu și împodobesc sfintele slujbe cu cântări dumnezeiești sunt icoane vii. Orice grup vocal bisericesc este o icoană, pentru că așa a fost creeat omul ca să fie și să rămână icoană vie, creată după Chipul lui Dumnezeu. De aceea am socotit de bine ca la 5 ani de activitate, chiar în Duminica Ortodoxiei și în anul omagial al sfintelor icoane să aducem recunoștință corului nostru, care poate să rămână în timp o icoană de patrimoniu pentru Episcopia Banatului Montan”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Fiind ziua în care cei care mărturisesc dreapta credință și-au înălțat sufletul prin rugăciune, procesiuni cu sfinte icoane, dar și alte manifestări cu acest prilej, în cea de-a doua parte a evenimentului din Catedrala episcopală, Centrul eparhial de la Caransebeș a ales să aducă recunoștiință și copiilor care au înclinație spre pictarea sfintelor icoane. Astfel, copiii de la ciclul primar și gimnazial a Școlii de Muzică și Arte Plastice din cadrul Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Caransebeș, precum și elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, au primit daruri din partea Preasfințitului Părinte Lucian, pentru că s-au implicat în cercul de pictură organizat de doamna profesoară Nicoleta Cozma. Ei au pictat icoane cu sfinți cunoscuți și mai puțini cunoscuți, în diferite tehnici.

Preasfințitul Părinte Lucian a oferit și doamnei profesoare Nicoleta Cozma pentru jertfa depusă în a-i învăța pe copii să picteze icoane, Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”. La rândul său Preasfințitul a primit o icoană de la copilași cu Sfântul Mucenic Lucian. Toate icoanele au fost expuse spre vernisare în absidele Catedralei episcopale, ele rămânând aici timp de mai multe zile. Expoziția intitulată „Icoana din sufletul copilului” a fost admirată la finalul evenimentului de Preasfințitul Părinte Lucian împreună cu cei prezenți, micii pictori dând detalii despre icoanele realizate.


Data: 6 martie 2017 • Vizualizări: 1204