Sâmbătă, 12 octombrie, Casa de cultură „Mihai Eminescu” din Oravița a găzduit spectacolul caritabil „Din suflet pentru suflețele”.
Autor: Serviciul Prezidial
Scopul evenimentului artistic a fost strângerea de fonduri pentru renovarea şi dotarea cu mobilier a Grădiniţei PP Nr.1 din Oraviţa. Au urcat pe scenă copii și tineri de la instituțiile de învățământ din localitate, membrii Centrului de tineret Reșița Montană a Episcopiei Caransebeșului, precum și Trupa de teatru „Credo” a Centrului de voluntariat a eparhiei bănățenete implicate în organizarea evenimentului caritabil.
La eveniment au participat reprezentanți ai primăriei orașului Oravița, cadre didactice, slujitori ai altarelor din localitate și parohiile învecinate, copii și tineri însoțiți de părinții lor, precum și membrii ai centrelor de tineret din Reșița și Oravița. Toate veniturile realizate de Centrul de tineret din Reșița, în urma vânzării lucrărilor realizate de copii și tineri în cadrul activităților centrului, au fost donate Grădiniței PP Nr.1 din Oravița.
Spectacolul caritabil a fost organizat de Asociația „Sfânta Ecaterina” a Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, în colaborare cu Episcopia Caransebeșului, cu Primăria orașului Oravița, precum și Grădinița PP Nr.1 Oravița și se înscrie într-o acțiune mai amplă de strângere de fonduri pentru instituția de învățământ cărășeană.