Manifestări dedicate Sfinților Trei Ierarhi la Caransebeş

Manifestări dedicate Sfinților Trei Ierarhi la Caransebeş
Şi în acest an, şcolile teologice din Caransebeş vor organiza manifestări dedicate prăznuirii Tfinţilor Trei Ierarhi, patronii învăţământului teologic.
Autor: Serviciul Cultural
Astfel, potrivit tradiţiei, în ajunul prăznuirii Sf. Trei Ierarhi, în sala de festifităţi „Episcop Elie Miron cristea” a Episcopiei Caransebeşului, va avea loc o manifestare spiritual culturală, dedicată patronilor învăţământuilui teologic, în organizarea Seminarului Teologic ”Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. În prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, a preoţilor profesori, dar şi a credincioşilor, începând cu orele 18.00, elevii seminarişti vor prezenta lecturi din operele Sfinţilor Trei Ierarhi, scurte dizertaţii despre viaţa şi activitatea sfinţilor, iar în încheiere corul Seminarului Teologic, condus de preotul prof. Laurenţiu Iacob va susţine un recital de cântări din slujba Sf. Trei Ierarhi.

În ziua praznicului, la catedrala episcopală din Caransebeş, începând cu orele 9.30 se va oficia Sf. Liturghie arhierească de către Chiriarhul locului alături de un sobor de preoţi şi diaconi, dascăli ai şcolilor teologice din Caransebeş. Răspunsurile la strană vor fi date de către elevi seminarişti studenţi şi studenţi teologi sub coordonarea preotului prof. Laurenţiu Iacob, cadru didactic de specialitate la cele două instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş.

„Pentru Eparhia noastră, şcolile teologice reprezintă un reper duhovnicesc în viaţa multor generaţii de elevi şi studenţi. Aceste manifestări dedicate patronilor învăţământului teologic, nu fac altceva decât să ne readucă în atenţie modelele de viaţă, trăire şi activitate misionară, dar şi didactică pe care şi noi trebuie să le împlinim asemenea sfinţilor ierarhi pe care îi cinstim.” ne-a declarat părintele Daniel Alic, consilier cultural şi dascăl la Facultatea de Teologie din Caransebeş.

Data: 26 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1888