Pr. Nicolae Chiosa: „Cred cu tărie în zicerea lui Țuțea: În fața lui Dumnezeu nu există genii. Dumnezeu nu lucrează cu genii, ci cu oameni!”
Autor: Crenguţa Radosav
Nu cred să existe copil, adolescent sau adult, în întreaga zonă, nu neapărat creștină, a Reșiței și Caransebeșului, care să nu rezoneze cu numele preotului Nicolae Chiosa. Al dascălului Nicolae Chiosa. Al prietenului de cursă lungă, Nicu Chiosa.
Acțiunile, duse de acest slujitor al bunului simț creștin, dinspre sufletu-i mare, înspre sufletele tinere și dornice de răspunsuri la întrebări esențiale ale vieții, au ajuns o minunată emblemă a tot ceea ce reprezintă Biserica, dincolo de precepte învățate pe de rost sau de texte grele, dificil de pătruns de către oameni în formare.
Întotdeauna cu sprijinul Episcopiei Caransebeșului, preotul Nicolae Chiosa a reușit să pună minunata zonă a Caraș-Severinului pe o hartă, încă mică, din nefericire, a învățăturii creștine pe limba tuturor! Înconjurat de copii și adolescenți, preotul sufletelor în formare le-a arătat, în ani, că Dumnezeu se „învață” atât de ușor și frumos, dacă știi să-L „predai”!
Nicu Chiosa a riscat și a câștigat. Deschis către ecumenism – concept periculos pentru unii – dascălul și preotul a împletit acțiuni creștine, cu frați din Italia, unde a dus sute de copii, să se roage…aceluiași Dumnezeu! A pus bazele unor schimburi de experienţă, în cadrul cărora elevi ortodocşi ai Colegiului Național ,,Traian Lalescu” se întâlnesc cu zeci de catolici, protestanţi sau baptişti, romani, italieni, danezi, suedezi, englezi, bulgari sau unguri, fără ca cineva să se simtă stingher sau ameninţat. Nimeni nu „fură” orientare creştină, nu contorizează „oi” şi nu forţează adepţi. E ecumenism și…atât. Prietenia cea mai puternică s-a legat cu Centrul Giovanni Paolo II din Loreto, Italia, unde copiii merg de 9 ani, pentru discuţii şi dezbateri pe teme creştine, educaţionale, de viață până la urmă.
Aici, în țară, există Herculanele, o altă casă, Casa Ecologică! O tabără tematică, dedicată iubirii creștine, unde se strâng elevi de liceu și se discută chestiuni extrem de serioase, legate de şcoală, de dascăli, de vise, de perspective, de speranțe și așteptări, de viitor. În acest final de septembrie, noul Herculane a reunit peste 200 de copii! Impresionant numărul, emoționantă așteptarea!
Mai emoționantă a fost, însă, primirea făcută de către Episcopul Caransebeșului, Presfințitul Lucian, înainte de sosirea în tabăra de la Pensiunea Casa Ecologică, lumina și căldura transmise, admirația din priviri, deopotrivă la adresa copiilor cât și pentru păstorul lor de suflete! Om ales, plin de har, Preasfințitul a fost vizibil emoționat și fericit! I-a felicitat pe toți cei care au umplut curtea Episcopiei, într-o imagine de frumusețe rară, le-a oferit daruri sfinte și i-a binecuvântat.
Nicolae Chiosa, tinerii și oaspeții lor au plecat apoi, liniștiți, spre un nou Herculane, în căutarea de răspunsuri grele la întrebări…pe măsură. În mijlocul lor a fost, și de această dată, jurnalistul Dan Radosav, absolvent de Teologie, prieten de-o viaţă cu Nicolae Chiosa, cu care au purtat discuţii libere despre multe teme care îi frământă şi care îi neliniştesc, odată ce devin încet, încet, din elevi nişte oameni maturi, frumoși, deștepți, buni!
Brâncuși avea dreptate: Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de-a călători spre EL rămâne important. Cu un dascăl precum Nicolae Chiosa, curajul rămâne doar un cuvânt din dex…