Duminica Ortodoxiei, a reprezentat pentru membrii centrului„Centrul Sf. M. Mc. Ecaterina” din Oravița Română un prilej de aleasă bucurie și comuniune
Autor: Prof. Simona Moldovan
Duminica Ortodoxiei, prima treaptă din urcușul duhovnicesc spre întâlnirea cu Hristos Cel Înviat, a reprezentat pentru membrii centrului„Centrul Sf. M. Mc. Ecaterina” din Oravița Română un prilej de aleasă bucurie și comuniune.
Tinerii parohiei noastre, împreună cu părinții lor, au participat la Slujba Vecerniei, slujbă ce a fost urmată de procesiunea cu sfintele icoane, mărturisind astfel credința cea adevărată și cinstind cum se cuvine ziua închinată credinței ortodoxe.
La orele serii, la sediul centrului de tineret, cu toții am participat la un frumos recital de pian intitulat „Mărțișorul muzical” oferit de un grup de copii din Oravița cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, conduși de domnul profesor Mircea Șonea. Cu acest prilej tinerii au legat noi prietenii, iar activitățile centrului au fost prezentate și celor care ne-au călcat pentru prima oară pragul, nădăjduind astfel ca echipa noastră să se mărească.
La finalul programului, părintele Gelu Moldovan a ținut un scurt cuvânt de învățătură, amintind de semnificația icoanelor. De asemenea a mulțumit tuturor celor prezenți și i-a îndemnat pe părinți să încurajeze participarea copiilor la astfel de activități cultural- religioase.Micii pianiști au fost recompensați cu diplome și icoane oferite de către domnul profesor Mircea Șonea cu sprijinul „Asociația Sfânta Ecaterina” din localitate.