„Marșul pentru viață” la Reșița

„Marșul pentru viață” la Reșița

Album foto
La fel ca și în celelalte 60 de orașe din țară și din Republica Moldova, în care s-a organizat „Marșul pentru viață” și la Reșița s-a desfășurat evenimentul de conștientizare a importanței vieții umane
Autor: Serviciul Prezidial
La fel ca și în celelalte 60 de orașe din țară și din Republica Moldova, în care s-a organizat „Marșul pentru viață” și la Reșița s-a desfășurat evenimentul de conștientizare a importanței vieții umane. Manifestarea a fost organizată sâmbătă, 21 martie, de către Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” și Parohia romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reșița.

Acțiunea a debutat la Protopopiatul Ortodox din Reșița, în fața bisericii „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, cu un scurt moment de rugăciune, după care marșul a continuat spre centrul civic, unde au fost susținute alocuțiuni din partea organizatorilor, dar și din partea invitaților. După acest moment s-a plecat spre Universitatea „Eftimie Murgu” pe Bd. Revoluția din Decembrie, unde acțiunea s-a încheiat cu un mesaj din partea organizatorilor.

La eveniment au fost prezenți preoți din oraș, profesori, medici, autorități locale, oameni de cultură, foarte mulți copiii și tineri, dar și foarte mulți oameni de toate vârstele, susținători ai inițiativelor dedicate protejării copiilor și familiei, toți purtând în măini pancarte cu mesaje pro-viață.

„După acest marș, mesajul pe care cei prezenți l-au luat cu ei acasă, ca să îl împărtășească și altora, a fost că fiecare viață este un dar de la Dumnezeu, iar mărturiile partenerilor noștri din centrul civic al Reșiței, au venit să confirme acest lucru. Ne-am bucurat că au fost prezenți un număr mare de copii și tineri, pentru că ei sunt viitorul, iar mărturiile care au fost date ar trebui să devină pentru ei modele, pentru că se poate să-ți afirmi identitatea de mamă, de tată și să accepți cu seninătate și cu bucurie viața”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector social și de activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului.

Tema de anul acesta – comună pentru toate orașele în care s-a organizat astfel de acțiuni este „Fiecare viață este un dar”, în același timp punându-se accent pe sensibilizarea societății cu privire la copiii diagnosticați cu Sindromul Down, la 21 martie fiind și Ziua Mondială a persoanelor cu Sindrom Down.


Data: 22 martie 2015 • Vizualizări: 976