Mesaj de condoleanţe al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la trecerea în veşnicie a Preotului Ioan Lăpuște

Mesaj de condoleanţe al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la trecerea în veşnicie a Preotului Ioan Lăpuște
În aceste momente de întristare pentru toți credincioșii pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să așeze sufletul Părintelui Ioan în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi
Autor: † Lucian, Episcopul Caransebeșului
Am aflat cu întristare de trecerea la Domnul a preotului pensionar Ioan Lăupuște din Reșița, slujitor devotat al Bisericii lui Hristos, cunoscut filantrop și personalitate clericală respectată în eparhia noastră. Născut la data de 20 Aug 1938 în comuna Terebești, sat Gelu din jud. Satu Mare, părintele Ioan Lăpuște a simțit încă din tinerețe vocația slujirii aproapelui, studiind la Școala Tehnică Sanitară din Satu Mare. Cu siguranță că o parte din cunoștințele deprinse în această școală, dar mai ales dragostea de Dumnezeu, Ziditorul și Proniatorul lumii, l-au îndemnat să urmeze Seminarul Teologic din Cluj-Napoca, iar apoi Facultatea de Teologie de la Sibiu.

În anul 1973 a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, pentru parohia Târnova din protopopiatul Reșița. Lucrarea pastorală pilduitoare l-a recomandat pentru a fi numit preot slujitor la Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița în anul 1975, unde a slujit cu responsabilitate peste 20 de ani. Deși s-a pensionat din motive medicale în anul 1997, a continuat să slujească la Parohia Padina Matei, până în anul 2000. Descoperind pe Dumnezeu și în lacrimile celor aflați în suferință, a ostenit atât cât sănătatea i-a permis, la paraclisele Spitalelor Staționar 2 și 3 din Reșița. În această ipostază de preot de caritate l-am cunoscut, apreciind calitățile de vrednic misionar și bun orator.

Ultimii an ai vieții i-a petrecut între suferința neputințelor și apăsarea anilor bătrâneții. Cu toate acestea s-a evidențiat în societate ca un preot venerabil, elegant și mereu disponibil față de cei care l-au abordat. A asumat crucea bătrâneții cu multă demnitate, fără de cârteală, deși condițiile sociale nu au fost întotdeauna favorabile, înțelegând pe deplin cuvântul Scripturii: „Fericit bărbatul care întru înțelepciune se va sfârși și care va vorbi cu pricepere” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 14, 21).

La ceas de vremelnică despărțire, cunoscând iubirea milostivă a părintelui Ioan Lăpuște, dar și lucrarea sa misionară, ne încredințăm cuvântului Sf. Apostol și Evanghelist Ioan care îndeamnă să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul. În aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și în fața lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre… (1 Ioan 3, 18-19).

În aceste momente de întristare pentru toți credincioșii pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să așeze sufletul Părintelui Ioan în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!


Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Lucian
Episcopul Caransebeşului


Data: 31 octombrie 2017 • Vizualizări: 1945