Micuții penitenți de la Parohia Obreja

Micuții penitenți de la Parohia Obreja
Copiii din clasele I – Vlll de la Școala generală din parohia Obreja au fost spovediți și împărtășiți
Autor: Pr. Petru Itineanțu
Este cunoscut faptul că din rândurile enoriașilor fiecărei parohii fac parte și copiii. Numărul lor este mare la biserică, mai ales în această perioadă a postului, când slujbele sunt mai dese și ,,trasul clopotelor și toaca,, îi atrage.

Cei mici, preșcolarii primesc duminical cu multă bucurie Sfânta Împărtășanie, dar săptămâna a cincea a Postului Mare a fost dedicată în mod special școlarilor din parohia noastră.

Dacă prima săptămână din post, pentru mulți credincioși din Obreja a însemnat un rodnic popas duhovnicesc prin post și rugăciune, Împărtășania din sâmbata lui Toader și culminând cu Taina Sf. Maslu de obște în Duminica Ortodoxiei, săptămână a cincea a fost pentru școlarii din parohie ,,duhovnicească”.

Copiii din clasele I – Vlll de la Școala generală din parohia Obreja, din care o parte frecventează săptămânal ora de religie de la biserică cu cele două programe cunoscute, au venit la biserică pentru spovedanie însoțiți de profesoara de religie Barbure Daniela. De altfel s-a făcut o tradiție ca în postul mare și în postul Crăciunului copii să vină la spovedanie și împărtășanie, iar numărul lor a depășit 70 în acest an.

Au fost pregătiți de preotul paroh și profesoara de religie cum să postească o săptămână sau măcar trei zile după puterea fiecăruia, iar în zilele de miercuri și vineri 28 – 30 martie a.c. au fost spovediți și împărtășiți duminică 31 martie.

Este de remarcat bucuria celor mici dar și sinceritatea mărturisiri lor în scaunul de spovedanie. Și mai este ceva de evidențiat la acești micuți penitenți faptul că nu aruncă vina nici unui păcat pe altcineva, cum se mai întâmplă la maturi. Cu inima deschisă și cu multă părere de rău recunosc toate relele făcute, promițând că nu vor mai face. După împărtășanie, copii au primit anaforă și iconițe.

Data: 2 aprilie 2012 • Vizualizări: 1354