Corul preoţilor protopopiatului Oraviţei, organizează seri duhovniceşti în parohiile de pe raza protopopiatului
Autor: Serviciul Cultural
Sub deviza "Credinţa mărturisită" proiect implementat în cadrul Protopopiatului Ortodox Român Oravita, prin binecuvântarea Preasfinţiei Sale Lucian, Episcopul Caransebeşului, corala preoţilor din acest protopopiat s-a deplasat în seara Duminicii a VII-a după Paşti în parohia Sasca Română, unde a susţinut în cadrul slujbei de seară un frumos program de cântece religioase, dirijor fiind părintele Petru Boru.
În cuvântul său, preaonoratul părinte Ion Văran, protopopul Oravitei a apreciat activitatea dinamică a preotului paroh dar şi a credincioşilor locului, în viaţa Bisericii, dar şi ceea ce înseamnă păstrarea autentică a valorilor spiritualităţii româneşti din Banatul de munte.