Misiune si mărturisire prin imne şi cântări pe malul Dunării

Misiune si mărturisire prin imne şi cântări pe malul Dunării
Duminică, 9 august, credincioşii din parohiile „Sf. Împ. Constantin şi Elena” şi „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă au avut bucuria prezenţei în mijlocul lor a Adunării Oastei Domnului din Timişoara şi Reşiţa
Autor: Pr. Remus Căta

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, duminică, 9 august, credincioşii din parohiile „Sf. Împ. Constantin şi Elena” şi „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă au avut bucuria prezenţei în mijlocul lor a Adunării Oastei Domnului din Timişoara şi Reşiţa. Întâlnirea a avut loc încă din timpul Utreniei, în Biserica din centrul oraşului, urmând apoi Sf. Liturghie. În jurul prânzului credincioşii din ambele parohii au participat împreună cu preoţii lor la rugăciune şi cântare, urmând ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu.

„Mântuitorul Iisus Hristos dă putinţă tuturor să-L urmeze în Biserica Sa, să intre în Împărăţia Sa cea veşnică, urmându-i Evanghelia şi Învăţătura Sa. În acest scop, fiecărui creştin i se cere să conlucreze cu harul divin prin iubire, credinţă şi fapte bune, har pe care-l primeşte prin Sfintele Taine în Biserica lui Hristos, stâlp şi temelie a adevărului (I Timotei 3,15)”, a arătat părintele Ion Nedelcu, care a pus în lumină şi viaţa şi activitatea bogată în evenimente a preotului Iosif Trifa, iniţiatorul Oastei Domnului.

„Cei ce au rămas aproape de Domnul în ciuda unor împotriviri şi oprelişti în perioada comunistă de după 1948 şi apoi mai mulţi ani, alături de credincioşi ai bisericii strămoşeşti, au fost fraţii ostaşi. Ei ca şi ceilalţi creştini trăitori în Hristos, s-au asemănat mlădiţelor care nu s-au rupt de viţă (Ioan 15,5). Oastea Domnului a renăscut după 1989, cei în vârstă ieşind la lumină şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sa, alte mlădiţe tinere răsar din viţa care este Hristos”, a subliniat părintele Remus Căta.

În încheiere preoţii au mulţumit Atotputernicului Dumnezeu pentru ziua de rugăciune, fraţilor ostaşi care au venit de departe, dar şi fraţilor credincioşi din cele două parohii pentru toată jertfa lor, credincioşi doritori de o viaţă duhovnicească sporită, căutând ca în acest fel să slujească cu mai mult zel şi dragoste lui Dumnezeu şi oamenilor.

Data: 11 august 2015 • Vizualizări: 511