Navigare: Prima pagină » Ştiri » Tineret » Moment festiv destinat copiilor la Centrul Eparhial din Caransebeş
Moment festiv destinat copiilor la Centrul Eparhial din Caransebeş
Sâmbătă, 1 iunie, sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit festivitatea de premiere a câștigătorilor concursurilor de cunoștințe religioase „Să ne cunoaștem credința” din cadrul proiectului „Tineri în Biserică”
Autor: Serviciul Social-Misionar
Sâmbătă, 1 iunie, sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a găzduit festivitatea de premiere a câștigătorilor concursurilor de cunoștințe religioase „Să ne cunoaștem credința” din cadrul proiectului „Tineri în Biserică” desfășurat în cinci parohii din protopopiatele Caransebeș și Băile Herculane. Festivitatea a fost, în același timp, un prilej de a sărbători Ziua internațională a copilului, dar și de a marca Duminica Părinților și a Copiilor în Patriarhia Română reunind copii, părinți, preoți și profesori deopotrivă.Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, a reprezentanților Centrului Eparhial și a reunit preoți, profesori de religie, părinți și copii din localitățile unde este implementat proiectul: Caransebeș, Rusca Montană, Domașnea și Cornereva.
În debutul manifestării inspectorul pentru activitățile cu tineretul, Mihai Ciucur a făcut o scurtă prezentare a proiectului, evidențiind principalele activități derulate până în prezent, după care toți cei prezenți au urmărit un material video cu momente din timpul desfășurarii concursurilor în parohii. În continuare doamna prof. Daniela Szeneszy a dat citire unor pasaje relevante din lucrările copiilor participanți la concursuri, evidențiind curăția sufletului de copil, dar și modul foarte matur în care aceștia au descris participarea lor la Sfintele Taine ale Bisericii. A urmat, apoi, momentul în care reprezentanții parohiilor participante – copii și preoți deopotrivă - au mărturisit ce a reprezentat pentru ei participarea la activitățile din cadrul proiectului și care sunt așteptările lor în ceea ce privește următoarele acțiuni comune.
„Din rânduiala lui Dumnezeu, iată, anul acesta pentru copiii care s-au evidențiat în cadrul proiectului nostru, data de 1 iunie a avut o însemnătate deosebită, ei fiind premiați și binecuvântați totodată de Prea Sfințitul care a venit, ca de fiecare dată, cu mult drag în mijlocul nostru. Toate activitățile de până acum – concursurile și discuțiile pe teme duhovnicești, cât și cele viitoare – întâlnirile, proiecțiile de film și tabăra ortodoxă de creație din luna iulie - se constituie în mijloace prin care noi, ca Biserică, intenționăm să atingem obiectivul final al demersului nostru: prezența și menținerea tinerilor în Biserică și unirea acestora cu Hristos prin împărtășirea cu Sfintele Taine” , a subliniat Mihai Ciucur, inspectorul pentru activitățile cu tinerii în cadrul Episcopiei Caransebeșului.
La final, Preasfințitul Lucian i-a premiat pe cei 16 copii merituoși – ocupanți ai primelor trei locuri din fiecare parohie – oferindu-le diplome și pungi cu dulciuri și cărți și a mulțumit preoților și profesorilor de religie din parohiile participante pentru frumoasa lucrare cu tânăra generație.Totodată, ierarhul le-a promis copiilor că va fi din nou în mijlocul lor în tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” care se va desfășura în perioada 1-7 iulie și la care vor participa, alături de acești copii merituoși și copii proveniți din familii cu posibilități reduse.
Proiectul „Tineri în Biserică”, ajuns la cea de-a doua ediție, se desfășoară în perioada martie – iulie 2013 în parohiile: „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și „Schimbarea la față” din Caransebeș, Rusca Montană, Domașnea și Cornereva din protopopiatele Caransebeș și Băile Herculane.
Până în prezent la activitățile prevăzute în proiect au participat 90 de copii de ciclul gimnazial coordonați de preoții și preofesorii de religie din aceste localități, urmând ca în cea de-a doua parte a proiectului să fie implicați și copii proveniți din familii cu probleme de ordin social.