Moşii de toamnă în Episcopia Caransebeşului

Autor: Serviciul Cultural

În concepţie creştină, moartea este considerată „o despărţire nefirească a sufletului de trup, ca urmare a slăbirii comuniunii omului cu Dumnezeu, izvorul puterii şi al vieţii, deci ca urmare a păcatului“ (Pr. prof. dr. D. Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă“, vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 149). Momentul despărţirii sufletului de trup este considerat întâlnire cu veşnicia şi cu Dreptul Judecător. Urmând principiilor de eclesiologie creştină, toţi creştinii formăm un trup al cărui cap este Hristos. Precum membrele corpului nu pot sta despărţite unele de altele, tot aşa cei vii trebuie să stea în legătură neîntreruptă cu cei morţi şi să ceară de la Dumnezeu iertarea păcatelor lor. În Banat şi Ardeal se observă această legătură şi comuniune şi sub formă văzută, prin faptul că majoritatea cimitirelor parohiale sunt aşezate în jurul bisericilor, cei vii alcătuind cu cei morţi o comuniune de rugăciune.

Există, însă, zile speciale de pomenire a celor trecuţi la Domnul. Biserica, în conformitate cu tradiţia sa liturgică, aminteşte special în rugăciune de cei răposaţi în sâmbăta lăsatului de carne (Moşii de iarnă), sâmbetele a doua, a treia şi a patra din Postul Mare, sâmbăta Floriilor (a lui Lazăr), sâmbăta Rusaliilor (numită şi Moşii de vară, ziua de pomenire a moşilor şi strămoşilor). În aceste zile Biserica se roagă pentru creştinii trecuţi la cele veşnice şi mijloceşte la Dumnezeu cu slujbe şi pomeniri pentru iertarea sufletelor lor.

Pe lângă aceste zile îndătinate prin tradiţia liturgică a Bisericii, unele biserici locale adaugă din evlavie şi cinstire deosebită şi alte zile pentru pomenirea generală a morţilor. În Banatul de munte, cuprins în Episcopia Caransebeşului, dar şi în alte regiuni ale tării, se prăznuiesc cu mare credinţă Moşii de toamnă, înainte de lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului. În Banat, ziua de cinstire a morţilor este la Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (sau în ajunul acesteia), zi în care toţi creştinii şi mai cu seamă cei ce au avut recent rudenii şi apropiaţi trecuţi la Domnul, se adună în cimitire pentru pomenire şi comuniune de rugăciune cu cei decedaţi.

Pentru aceste zile se fac pregătiri speciale, se curăţă locurile de veci şi se împodobesc, iar în casele creştinilor se pregătesc mâncăruri ce se vor da săracilor pentru sufletul celor adormiţi. În ziua pomenirii, preotul merge la fiecare mormânt în parte şi oficiază Slujba Panahidei. După săvârşirea serviciului religios se împarte pomana la cimitir, pe stradă, sau la casele celor nevoiaşi care nu se pot deplasa.

În conştiinţa oamenilor, pomenirea morţilor este modul firesc prin care creştinii îşi aduc aminte şi intră în comuniune cu semenii lor trecuţi în veşnicie. Este şi o formă de ascetism orientarea noastră cu gândul la moarte, pentru că moartea a provocat totdeauna şi pretutindeni o profundă impresie asupra sufletului omenesc. De aceea la zilele de prăznuire a celor decedaţi cimitirele sunt pline de rugăciune şi comuniune.