Noi absolvenți de teologie la Caransebeș

Noi absolvenți de teologie la Caransebeș

Album foto
În perioada 26-27 mai, a avut loc examenul de atestare a competențelor profesionale, festivitatea solemnă de „predare a cheii”, precum şi festivitatea de încheiere a anului universitar pentru seminariștii și studenții teologi din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În perioada 26-27 mai, la Caransebeș a avut loc examenul de atestare a competențelor profesionale şi festivitatea solemnă de „predare a cheii” pentru elevii clasei a XII-a de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, precum şi festivitatea de încheiere a anului universitar 2013-2014, pentru studenții Secției de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș.

Luni, 26 mai, în incinta Seminarului din Caransebeş, s-a desfăşurat examenul de atestare a competenţelor profesionale teologice pentru elevii din anul terminal de la această prestigioasă instituţie de învăţământ teologic din Banat.

Comisia de examinare a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a fost formată din părinţi profesori ai seminarului teologic: pr. prof. Constantin Train, director, pr. prof. dr. Pavel Marcu, pr. prof. dr. Isac Rusalin, pr. prof. dr. Pătruţ Bănăduc, secretarul comisiei, arhid. prof. Vicenţiu Românu și arhid. prof. Florin Ciucur.

În prima parte a examenului a avut loc susţinerea lucrării de atestat, iar în cea de-a doua parte, cea practică, s-au desfăşurat probe orale la disciplinele Liturgică, Tipic, Muzică, Catehetică şi Omiletică. Din cei optsprezece elevi care s-au înscris la examenul de atestare a competenţelor profesionale teologice, șaisprezece au fost declaraţi admişi.

Ziua de marți, 27 mai, a fost închinată festivităţilor de absolvire a studiilor pentru studenţii şi elevii seminarişti de la instituţiile de învăţământ teologic din Episcopia Caransebeşului. Manifestările au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala episcopală cu hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către un sobor de preoți și diaconi, format din profesori, masteranzi și studenți ai instituției de învățământ teologic caransebeșean şi condus de părintele arhim. Constantin Timiș, vicarul administrativ al Eparhiei. Au participat elevii și studenții teologi, conducerea celor două instituții de învățământ teologic, dar şi numeroși credincioși.

După slujirea Sfintei Liturghii, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial şi în prezența ierarhului, a conducerii Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, a profesorilor, a masteranzilor și studenților teologi, a avut loc cursul festiv pentru absolvenţii Secției de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș, promoţia 2014. După cuvintele de salut ale reprezentanților universităţii reşiţene, prof. univ. dr. Ileana Oancea a susținut prelegerea festivă. În finalul manifestării, studenţii absolvenți au „predat cheia” colegilor lor mai mici şi au primit diplome, oferind la rându-le cadrelor didactice flori.

Și la Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, au avut loc manifestări închinate sfârșitului de an școlar. În fața paraclisului episcopal cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, locaș bisericesc amplasat în incinta Seminarului Teologic din Caransebeș, în prezența cadrelor didactice și a elevilor, a avut loc festivitatea solemnă de „predare a cheii”. Astfel, elevii clasei a XI-a, au primit din partea colegilor care vor absolvi anul acesta cheia Seminarului Teologic. Această frumoasă şi veche tradiţie este şi un gest simbolic prin care se face referire la continuitatea învăţământului teologic pe meleaguri bănăţene, continuitate neîntreruptă vreme de 149 de ani.

Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a fost prezent la toate aceste evenimente şi a rostit studenţilor şi elevilor cuvinte care au evocat importanţa misiunii instituţiilor de învăţământ teologic în societatea actuală.


Data: 27 mai 2014 • Vizualizări: 1216