Vineri, 27 septembrie, la Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș a fost organizată acțiunea „Mare bal mare”
Autor: Serviciul Social-Misionar
La orele prânzului, în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din incinta Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile Cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului, părintele Iliuș Mihai, slujitor al Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, a citit rugăciuni pentru copiii care frecventează „Centrul de Zi pentru copiii” din Caransebeș, precum și pentru cadrele didactice și personalul administrativ care își desfășoară activitatea în așezământul social.
În continuare, Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului, coordonat de Rada Petrișor, a organizat evenimentul „Mare bal mare”, în cadrul căruia voluntarii au organizat jocuri și au dansat alături de copii. La această acțiune au fost prezenți numeroși tineri însoțiți de cadre didactice de la instituțiile de învățământ din municipiul Caransebeș, care fac parte din Centrul de voluntariat și care se implică în acțiunile acestuia.
Complexul de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeş îşi desfăşoară activitatea sub patronajul Episcopiei Caransebeşului, funcţionând sub forma a două proiecte sociale: „Centrul de zi pentru copii” şi „Centrul de igienă pentru mamă şi copil”.
„Centrul de zi pentru copii” funcţionează din 15 septembrie 2005, scopul său fiind de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor. Spaţiul „Centrului de zi pentru copii” este structurat în trei săli de curs, o sală de joacă, o bucătărie și o sală de mese, grup sanitar, precum și un spațiu de depozitare. În cadrul centrului, copii se pot bucura de transport şcoală-centru-acasă, asigurarea mesei de prânz, petrecerea timpului liber într-un mod dirijat, consiliere şi formare educaţională, asistenţă medicală primară, asistenţă religioasă.
De serviciile „Centrului de zi pentru copii” beneficiază 45 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, provenind din medii sociale defavorizate, familii monoparentale, familii cu dificultăţi socio-economice, precum şi din familii care au posibilităţi financiare dar nu pot oferi supraveghere copiilor pe timpul zilei.
„Centrul de igienă pentru mamă şi copil” funcţionează din 10 mai 2006 şi are ca scop major prevenirea abandonării, neglijării şi abuzul asupra copiilor. Este un serviciu pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, de tip rezidenţial, organizat pe model familial, a cărui misiune este de a permite formarea, menţinerea şi întărirea legăturilor familiale, precum şi sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităţilor parentale. Spațiul „Centrului de igienă pentru mamă și copil” este strucutrat în cinci dormitoare, o cameră de zi, o sală de mese și bucătărie, un grup sanitar, precum și un spațiu de depozitare. Cuplul mamă-copil beneficiază de servicii sociale multiple: de găzduire, de servicii post-rezidenţiale, asigurarea hranei, menţinerea stării de sănătate, servicii de educaţie şi consiliere, asistenţă religioasă, petrecerea timpului liber, servicii de consiliere juridică, servicii pentru dobândirea deprinderilor de viaţă independentă, precum și servicii de integrare profesională.