Centrul Social și de Misiune cu tinerii „Sfânta Ecaterina” din Oravița şi-a deschis porţile
Autor: Serviciul Social-Misionar
Luni, 28 ianuarie 2013, Centrul Social și de Misiune cu tinerii „Sfânta Ecaterina” din Oravița și-a primit pe cei mai mici dintre beneficiarii săi. Este vorba de zece copii din ciclul primar, proveniți din familii cu probleme de ordin social, care vor primi zilnic o masă caldă și vor fi îndrumați în activități instructiv-educative, în cadrul unui rodnic parteneriat între Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” și Asociația „Sfânta Ecaterina” din localitate.
După slujba de Te-Deum, oficiată de părintele Gelu Moldovan, copiii au fost întâmpinați într-un cadru festiv de către Simona Moldovan, coordonatoarea centrului, şi Livia Crețu, cadru didactic, care le-a oferit micuților daruri constând în dulciuri și obiecte bisericești. Serviciile sociale de tip after-school oferite de centrul de pe lângă Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, vin să completeze activitățile de misiune cu tinerii pe care centrul le oferă începând cu luna noiembrie a anului trecut.
„Odată cu evenimentul de astăzi, prin eforturile părintelui Gelu Moldovan și ale doamnei preotese Simona Moldovan, sprijiniți de credincioși sensibili la nevoile copiilor din Oravița, Centrul „Sfânta Ecaterina” își împlinește astfel menirea de loc în care dragostea pentru copii și tineri se împletește în mod fericit cu rugăciunea și misiunea jertfelnică pusă în slujba aproapelui. Aceasta se traduce prin activitățile misionare derulate cu cei douăzeci şi cinci de tineri și copii prezenți cu regularitate în centru începând cu luna noiembrie a anului trecut, la care se adaugă alți zece copii care vor primi zilnic o masă caldă și îndrumare în activități instructiv-educative”, a mărturisit Mihai Ciucur, inspectorul sectorului Social-Misionar, Filantropic şi Activităţi cu Tineretul al Episcopiei Caransebeşului
Centrul Social și de Misiune cu tinerii „Sfânta Ecaterina” din Oravița funcționează pe lângă Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din localitate, acesta a fost inaugurat la data de 24 noiembrie 2012 de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului.