În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Autor: Biroul de presă al Patriarhiei Române
În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri:
- Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.
- A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735). Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.
- A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia.
- Au fost aprobate mai multe texte liturgice: Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium – 6 aprilie; Slujba și Acatistul Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum – 24 aprilie; Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii – 23 noiembrie.
- S-a hotărât organizarea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox în anul 2018 la Sibiu, orașul reședință al Mitropoliei Ardealului.
- A fost hotărâtă înființarea extensiei universitare a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București la Roma, Italia.
- A fost aprobată înființarea specializării Artă Sacră în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, începând cu anul universitar 2017-2018.
- În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale a slujitorilor bisericești de toate rangurile, a viețuitorilor din mănăstiri și schituri, precum și a credincioșilor mireni din parohii și din toate instituțiile bisericești. În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului și mirenilor și vor propune Sfântului Sinod soluții concrete de promovare a vieții duhovnicești.