Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului au fost instalați doi preoți parohi în Duminica a 6-a după Rusalii
Autor: Serviciul Prezidial
Duminica a 6-a după Rusalii a fost zi de mare bucurie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Oraviţa Română. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele Călin Ianchiș, inspector eparhial în cadrul Episcopiei Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți, cu prilejul instalării noului preot slujitor Alin Florentin Mureșan.
În prezența a numeroși credincioși, la sfârșitul slujbei părintele protopop Bogoliub Martinovici, Protopopiatul Moldova Nouă, a săvârșit actul instalării prin înmânarea Sfintei Cruci, a Sfintei Evanghelii și a cheilor bisericii, îndemnând pe noul preot slujitor la edificarea bisericii „vii”, a sufletelor păstorite, precum și la definitivarea sfântului locaș, care se află în construcție.
La final, cu vădită emoție, a luat cuvântul tânărul preot Alin Mureșan, mulțumind lui Dumnezeu și Maicii Domnului, Preasfințitului Părinte Lucian, părintelui inspector, părintelui protopop, tuturor celor apropiați și familiei, pentru sprijinul de care s-a bucurat până acum, arătându-se deschis tuturor, unei bune colaborări în împlinirea lucrărilor care vor fi necesare bunului mers al noii parohii în care își va desfășura activitatea preoțească.
Duminica Slăbănogului a fost o zi de aleasă sărbătoare și pentru credincioșii Parohiei Şopotu Nou din Protopopiatul Băile Herculane. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, a avut loc și aici instalarea noului preot paroh Constantin Mihail Călin. Părintele Mihail a fost în ultimii ani duhovnicul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”, din Caransebeș.
Festivitatea de instalare în parohie a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, care a și ținut la momentul potrivit un cuvânt de învățătură despre tema duminicii, arătând totodată importanța misiunii unui preot în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește.
După sfânta slujbă părintele protopop Nicolae Pereș, Protopopiatul Băile Herculane, a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, evidențiind simbolismul acestora pentru cel căruia se încredințează şi a urat noului paroh îndelungată păstorire cu realizări la fel de frumoase ca și în ultimii ani ca părinte spiritual. Credincioșii l-au primit pe noul preot cu bucurie, dovadă fiind numărul mare prezent la sfânta biserică.