Noul sfânt locaș din Parohia Măureni a fost binecuvântat

Noul sfânt locaș  din Parohia Măureni a fost binecuvântat

Album foto
Astăzi, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a binecuvântat lucrările noului lăcaş de cult al credincioșilor din comuna Măureni, județul Caraș-Severin
Autor: Serviciul Prezidial
Preasfinția Sa a binecuvântat cu aghiasmă biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Ierarh Nicolae” în vederea slujirii, întrucât locașul de cult nu este în totalitate finalizat. În continuare ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat autorități centrale, județene și locale, precum și foarte mulți credincioși ai Parohiei Măureni. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul l-a hirotonit preot, pe diaconul Ioan Roșca, pe seama parohiei Vrăniuț din Protopopiatul Moldova Nouă.

Localitatea Măureni la bază a fost formată din etnici germani și maghiari și nu a avut o biserică propriu-zis ortodoxă, ci se slujea într-o clădire special amenajată. „Ne bucurăm foarte mult că la hotarul județului Caraș-Severin cu județul Timiș s-a înălțat după 14 ani de rugăciune și muncă o preafrumoasă biserică în acest sat unde niciodată nu a existat o biserică ortodoxă, credincioșii de aici s-au rugat în capele și paraclise improvizate”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Ierarhul a mai spus că era imperios necesar construirea unei biserici pentru comunitatea din Măureni. „Acum Măureniul are o populație majoritar românească și ortodoxă, iar această biserică a fost o necesitate pentru că aici credincioșii sunt foarte mulți și sunt în număr mare prezenți la sfintele slujbe, de aceea această biserică nu este prea mare pentru localitatea Măureni pentru că sunt aproape 1000 de locuitori. Este o bucurie că înaite de Praznicul Nașterii Domnului intrăm în această biserică și sperăm ca anul viitor la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt să târnosim mica și frumoasa «catedrală» din Măureni”, a adăugat Părintele Episcop.

Pentru efortul depus la ridicarea noului locaș de cult din Măureni, Preasfințitul Lucian l-a hirotesit pe părintele paroh Aurel Radics iconom, iar primarului comunei Măureni, Brian Filimon și primarului municpiului Zalău, Ionel Ciunt le-a fost conferite ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”. Totodată ctitorilor și binefăcătorilor le-a oferit Diploma de excelență „Episcop Elie Miron Cristea” și acte de cinstire. Piatra de temelie la biserica ortodoxă din Măureni a fost pusă în urmă cu 14 ani, în anul 2004, tot în 6 decembrie.


Data: 6 decembrie 2018 • Vizualizări: 1373