Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului a desfăşurat o nouă acţiune în localitatea Zăgujeni
Autor: Serviciul Social-Misionar
Duminică, 2 iunie, la orele după-amiezii, în lovalitatea cărăşeană Zăgujeni a avut loc o nouă acţiune a Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului.
“Astăzi la Zagujeni, la căminul cultural, alături de 25 de voluntari copii şi adulţi, 100 de copii din centrul “Casa Noastră”, dar şi mulţi copii din sat au asistat la două piese de teatru. O piesă a fost susţinută de elevi de la “Liceul Tehnologic Decebal din Caransebeş”, sub îndrumarea doamnei Borceanu Ana, a fost prezentată piesa ”Castravetele” de I. L. Caragiale, iar altă piesă a fost susţinută de Trupa Credo “Cerere în căsătorie” de Cehov”. Apoi, cu ajutorul voluntarilor, au fost organizate diferite jocuri pentru copii. De asemenea, a avut loc un bal mascat, voluntarii oferind copiilor măşti. Totodată, toţi copii au primit dulciuri şi jucării. Ne bucurăm că un număr tot mai mare de volutari şi binefăcători răspund acţiunilor noastre umanitare”, a arătat Rada Petrişor, coordonatorul Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului.
După încheierea acţiunilor, voluntarii alături de pr. paroh Aurelian Jucu, au oferit plase cu alimente şi dulciuri unor familii de bătrâni din localitate. În perioada următoare Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului va desfăşura şi alte acţiuni menite să ajute persoanele defavorizate din judeţul Caraş-Severin.