O nouă excursie în cadrul programului „Tineri pelerini în Banatul de Munte”

O nouă excursie în cadrul programului „Tineri pelerini în Banatul de Munte”

Album foto
În cadrul programului „Tineri pelerini în Banatul de Munte” organizat prin Departamentul de tineret al Epscopiei Caransebeșului, a avut loc joi 21 iulie, o nouă excursie
Autor: Departamentul de tineret
În cadrul programului „Tineri pelerini în Banatul de Munte” organizat prin Departamentul de tineret al Epscopiei Caransebeșului, a avut loc joi 21 iulie, o nouă excursie la care au participat peste 100 de copii și tineri din mai multe localități ale eparhiei.

Astfel, copii și tineri, de la centrele de tineret din Reșița, Oravița, Bocșa, Anina, Moldova Nouă și Caransebeș, dar și din parohiile Sasca Montană și Cărbunari, alături de preoții și profesorii coordonatori, s-au reunit la Mănăstirea Călugăra, la orele dimineții. Aici tinerii s-au închinat în biserica mănăstirii și au putut afla mai multe despre istoricul mănăstirii, precum și despre minunile întâmplate de-a lungul timpului cu credincioși care s-au închinat cu evlavie la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cae ocrotește această mănăstire.

Pelerinajul tinerilor a continuat cu Mănăstirea Nera, acolo unde, după ce s-au închinat în biserica mănănstirii, au participat la o slujbă de mulțumire săvârșită de părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret, alături de părintele protopop Bogoliub Martinovici. Momentele de rugăciune, au fost urmate de servirea mesei de prânz pregătită cu multă dragoste de obștea monahală, precum și de câteva cuvinte de folos din partea măicuțelor, care i-au îndemnat pe tineri să meargă pe calea credinței și a adevărului încă de la cele mai fragede vârste. În finalul vizitei la mănăstire, copiii și tinerii au putut afla mai multe despre activitățile filantropice ale mănăstirii, precum și despre laboratorul de produse naturiste care funcționează în incinta mănăstirii.

Cea de-a doua parte a zilei a fost dedicata activităților în natură, tinerii fiind foarte încântați de frumusețile cu care Dumnezeu a înzestrat această zonă, parcurgând un traseu monatn pe Cheile Șușarei până la Cascada Șușara. Încărcați de impresii și amintiri plăcute și cu sufletele pline de bucurie, la finalul zilei tinerii au servit o gustare la Centrul de zi al parohiei ”Adormirea Maicii Domnului” din Oravița și și-au dat întâlnire pentru următoarea excursie care va avea loc la Mănăstirea Almăj-Putna, în 6 august, atunci când mănăstirea își sărbătorește hramul.

Bucuriile trăite de tinerii prezenți a fost sintetizată, în frumoase cuvinte, de tânăra Anita Radics, care a mărturisit: „Pentru mine, pot spune că e o adevărată binecuvântare să mă pot numi unul dintre "tinerii pelerini în Banatul de Munte". Am avut o zi împodobită cu lumină și căldură cerească prin închinarea și împreuna-rugăciune săvârșite la cele două mănăstiri sub acoperământul cărora ne-am odihnit sufletele. Am avut o zi duhovnicească ce ne-a îndemnat, la sfârșitul ei, să ne dorim să vizităm și să cunoaștem cât mai multe mănăstiri, dar și obiective turistice cu care Dumnezeu ne-a împodobit Banatul”.

„Cei peste 100 de copii și tineri prezenți, alături de formatorii lor, au avut șansa de a se închina la două dintre cele mai reprezentative mănăstiri ale eparhiei noastre – Nera și Călugăra, dar și de a se bucura de frumusețile uneia dintre cele mai frumoase zone turistice ale județului Caraș-Severin, respectiv Parcul Natural Cheile Nerei-Beușnița. Deci, putem, spune că, pentru cei prezenți, a fost un excelent prilej de regăsire sufletească, dar și de comuniune frățească în mijlocul naturii”, a concluzionat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul acțiunii.

Data: 22 iulie 2016 • Vizualizări: 449