O zi de vacanță, altfel

O zi de vacanță, altfel
Miercuri, 27 august, copiii Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Anina, au făcut o călătorie cu trenul, pe ruta Anina-Oravița
Autor: Serviciul Social-Misionar
Miercuri, 27 august, copiii Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Anina, au făcut o călătorie cu trenul, pe ruta Anina-Oravița, traseu denumit simbolic ,,Semeringul Bănățean”, datorită asemănării dintre acesta și calea ferată ,,Semering” din Austria. Unicat în România, dar şi în Sud-Estul Europei, linia ferată Anina-Oravița are o lungime de 34 de km, 14 tuneluri și 10 viaducte. Turiștii europeni vin în mod special să parcurgă acest traseu de o frumusețe deosebită.

Excursia a fost organizată la inițiativa părintele paroh Horia Mailat, de la biserica „Sfânta Treime” Steierdorf-Anina, și a profesorului de Religie, Marius Simion, fiind însoțiți și de părintele Marius Negoiță de la Parohia Celnic.

Ajunși la Oravița, copiii au pornit într-o vizită a orașului, cu microbuzul, în zona Forviz, unde au vizitat Lacul Mare, care este primul lac de baraj de pe teritoriul României, alături de Lacul Mic, actualmente secat. În continuare au vizitat Teatrul ,,Mihai Eminescu”, primul Teatru din România și totodată prima clădire de teatru din Sud-Estul Europei, copie fidelă a Teatrului din Viena, dar la o scară mai redusă. Străbătând orașul, au putut remarca și Biserica romano-catolică, precum și clădirea celei mai vechi Farmacii Montanistice din România.

Deopotrivă au vizitat Biserica Ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului”, Catedrala oraşului Oraviţa, ctitor fiind Nicolae Hagi Dimitrie, care a şi fost înmormântat în biserică. Inscripţia lui funerară a fost tradusă de Nicolae Iorga. Biserica a fost construită în stil baroc, cu multe picturi şi icoane. Iconostasul a fost realizat la Viena, iar nava bisericii a fost pictată de Arsenie Petrovici.

Copiii au fost impresionați de cele vizitate, dorind să revină în orașul Oravița pentru a vizita și alte obiective. Organizatorii intenționează să mai desfășoare și alte activități, în care să se includă nu doar copiii ci și credincioșii parohiei, dorind un pelerinaj, într-un număr cât mai mare, la hramul Mănăstirii Călugăra, din 1 octombrie.

Data: 1 septembrie 2014 • Vizualizări: 1100