Joi, 21 august, membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom, au avut parte de o nouă excursie
Autor: Serviciul Social-Misionar
Seria activităților recreative și educative specifice vacanței de vară, a continuat pentru membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom, cu o nouă excursie desfășurată, joi, 21 august.
La orele dimineții, aproximativ 25 de copii, membrii ai centrului de tineret, alături de coordonatori și voluntarii implicați, au pornit la drum într-o nouă acțiune menită să îmbine cunoașterea, rugăciunea, socializarea și relaxarea și să le ofere participanților noi prilejuri de a fi împreună și de a învăța lucruri noi.
Primul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Partoș unde copiii au pășit cu sfială pe urmele celui ce astăzi este socotit ocrotitorul Banatului, Sf. Ierarh Iosif cel Nou. Alături de coordonatorii lor, copiii au citit Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș chiar în bisericuța care a adăpostit vreme de trei veacuri sfintele moaște ale ocrotitorul Banatului, după care au vizitat biserica cea mare a mănăstirii unde au fost întâmpinați cu drag de părintele stareț Varlaam Almăjanu. Acesta le-a prezentat pe scurt istoricul mănăstirii și le-a adresat un cuvânt de folos, îndemându-i să rămână toată viața atașați de valorile credinței ortodoxe.
După prânz copiii s-au putut bucura de momente de relaxare la ștrandul termal de la Deta, iar spre seară au poposit la Mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie de la Izvor” Bocșa – Vasiova. Aici au fost întâmpinați cu părintească dragoste de părintele Ion Petrică, duhovnicul mănăstirii. În cadrul unui scurt, dar bogat cuvânt de folos, părintele duhovnic a făcut o prezentare a istoricului mănăstirii și a purtat un dialog pe teme duhovnicești cu copiii și tinerii pelerini. În continuare, părintele Petrică le-a prezentat ansamblul mănăstirii, iar la final le-a împărțit iconițe, vederi și cărticele de folos duhovnicesc. Mulțumind pentru cuvânt, binecuvântare și darurile primite, copiii s-au despărțit de părintele duhovnic și de frumoasa mănăstire închinată Sf. Prooroc Ilie cu promisiunea că vor reveni și că vor încerca să pună în practică sfaturile și îndemnurile primite.
Pentru copiii și tinerii de la centrul de tineret din Moniom excursia a reprezentat un prilej în plus de învățare și socializare în sânul Bisericii. Interesant pentru ei a fost - și de această dată – să afle lucruri noi despre ceea ce înseamnă viața într-o mănăstire și, în același timp, să cunoască aceste locuri încărcate de istorie și spiritualitate, reprezentative pentru zona noastră. Nu în ultimul rând, a fost o ocazie de a întări relațiile formate deja în cadrul grupul de copii și tineri, alături de voluntari și coordonatori care, împreună, formează Centrul de tineret «Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil» Moniom”, a concluzionat părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activitățile cu tinerii în cadrul Episcopiei Caransebeșului.
Activitățile de acest fel – în care copiii sunt pelerini și excursioniști deopotrivă – au rolul de a împleti preocupările de ordin spiritual cu cele de relaxare și joc specifice copilăriei. În perioada rămasă până la debutul noului an școlar sunt programate și alte excursii și pelerinaje la mănăstiri de pe cuprinsul Banatului.