Ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei a fost serbat la Catedrala Episcopală

Ocrotitorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei a fost serbat la Catedrala Episcopală
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a participat la prăznuirea ocrotitorului Episcopiei Severinului și Strehaiei, Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana
Autor: www.episcopiaseverinului.ro
Veselie duhovnicească a cuprins astăzi pe credincioşii din Episcopia Severinului şi Strehaiei, căci Biserica Ortodoxă a rânduit prăznuirea celui între sfinţi Cuviosului Părinte Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ocrotitorul întregii Eparhii şi veghetorul spiritual asupra turmei lui Hristos.

În cinstea Sfântului Nicodim de la Tismana a avut loc, în a doua zi de Crăciun, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin o ceremonie liturgică deosebită, în mijlocul credincioşilor aflându-se o triadă de ierarhi, Întâistătători ai Episcopiilor surori din Caransebeş, Severin şi Deva.

Credincioşii severineni care au participat la Liturghia arhierească au primit înaltă binecuvântare de la Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, care au liturghisit împreună cu tot soborul de preoţi şi diaconi ai Catedralei.

Un moment special pentru pulsul vieţii bisericeşti autohtone l-a constituit adăugarea în rândul clerului a teologului Marian Ovidiu Maziliţa, prin primirea hirotoniei întru diacon, pe seama Catedralei Episcopale, cu hramurile „Naşterea Domnului” şi „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Totodată, s-a învrednicit de cinstea protodiaconatului şi părintele Marian Alin Gigină, care a fost ridicat la rangul de arhidiacon, pentru meritele deosebite şi truda depusă spre slava lui Dumnezeu.


Data: 28 decembrie 2011 • Vizualizări: 1192