La Praznicul Floriilor, în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Caransebes, a fost prezentat un scurt program artistic, constând într-o piesă de teatru religios intitulată „Calea mântuirii”, pricesne şi poezii potrivite perioadei prepascale
Autor: Pr. Petrică Timiș
La Praznicul Floriilor, în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Caransebes, a fost prezentat un scurt program artistic, constând într-o piesă de teatru religios intitulată „Calea mântuirii”, pricesne şi poezii potrivite perioadei prepascale. Clipele frumoase au fost oferite de elevii clasei a IV-a C, de la Şcoala Generală Nr. 2 din cartierul Pipirig, aflaţi sub îndrumarea d-nei Înv. Rodica Ţincuş, care au încheiat cu acest program săptămâna „Şcoala altfel”.
Programul a debutat cu prezentarea momentului artistic făcută de diac. Mihai Sârba, slujitor la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” şi responsabil pentru activităţile cu tinerii, după care credincioşii au ascultat cele pregătite de tinerii credincioşi.
Enoriaşii prezenţi în număr destul de mare, s-au arătat bucuroşi că în această zi de Praznic Împărătesc, au fost părtaşi la rugăciunea pe care aceşti prunci au înălţat-o către Hristos, precum odinioară, la intrarea Sa în cetatea Ierusalimului.
În încheiere, a fost adus cuvânt de mulţumire coordonatorilor, copiilor şi credincioşilor, care au ascultat cu răbdare şi interes ceea ce tinerii au „aşternut” din suflet înaintea tuturor.