În prima Duminică din perioada Triodului Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Pipirig al municipiului Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
La Biserica Parohiei cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Pipirig-Caransebeș a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească în prima duminică din perioada Triodului. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat împreună cu preoții și credincioșii din această comunitate, adresându-le și un cuvânt de întărire duhovnicească.
„Deschidem din punct de vedere liturgic, cu această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, perioada preafrumoasă a Triodului, perioadă de înălțare și de purificare. Începem prin ascultarea evangheliei de astăzi urcușul spre Înviere, prin smerenia cu adevărat în fața Mântuitorului Hristos. Noi trebuie să ne smerim și să ne pocăim împreună cu vameșul așa cum am auzit astăzi, dar avându-l ca exemplu și pe Fiul risipitor din Evanghelia de duminica viitoare. Este foarte important ca în această perioadă să fim conștienți că fără pocăință și smerenie nu putem ajunge la Înviere, nu putem moșteni viața cea veșnică, Împărăția Cerurilor. Nu există pocăință autentică fără smerenie și nu există smerenie adevărată fără o pocăință consistentă și intensă”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
A fost răsplătită și munca în slujba bisericii a părintelui paroh Dorel Popescu, Ierarhul hirotesindu-l iconom-stavrofor. Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată prin răspunsurile liturgice oferite de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că și astăzi au fost foarte mulți credincioși la sfânta biserică și i-am îndemnat în finalul acestei vizite canonice, pe preoții și credincioșii din această parohie, să continue pe mai departe și lucrarea Martei, pentru că această biserică are nevoie de un veșmânt, are nevoie să fie împodobită cu pictură și înainte de a picta acest sfânt locaș trebuie să confecționăm un preafrumos iconostas, care să împodobească sfântul altar”, a mai adăugat Părintele Episcop.
Credincioșii din cartierul Pipirig al municipiului Caransebeș și-au dorit un sfânt locaș și au reușit între anii 2004-2010 să ridice Biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, care a fost târnosită de către Părintele Episcop Lucian în data de 18 decembrie 2010.