În Prima zi de Paști, părintele pensionar care a slujit vreme de 30 de ani la parohia Sacu, părintele Mihai Rosoha, a trecut la Domnul
Autor: Serviciul Prezidial
Părintele Mihai Rosoha s-a născut la 23 iunie 1951 în comuna Copăcele din județul Caraș-Severin. A fost căsătorit cu Maria.
În 26 decembrie 1982, fost hirotonit ca diacon la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. O lună mai târziu, în ianuarie 1983, a fost hirotonit preot la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Ambele hirotonii au fost săvârșite de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Nicolae Corneanu, arhiepiscopul Timișoarei și Caransebeșului și mitropolitul Banatului.
Între anii 1976 și 1985, părintele Rosoha a fost pedagog la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, iar între anii 1985 și 2015, a fost preot paroh la Parohia Sacu din Protopopiatul Caransebeș. În cei 30 de ani, părintele Rosoha a păstorit cu multă dragoste, fiind dedicat vocației de preot și fiind un adevărat păstor pentru parohia sa. Ca răsplată pentru dedicarea sa în lucrarea preoțească, în anul 2008, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a conferit rangul de iconom stavrofor.
După pensionare, părintele Rosoha a continuat să slujească, cu aceeași râvnă și devotament, la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Pereu din județul Timiș, până în prima zi de Paști, când, în Lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele a trecut la Domnul.
Ieri seară Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în mijlocul familiei, obștii monahale și a credincioșilor prezenți de la mănăstirea „Sf. Treime” – Pereu și a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului părintelui Mihai Rosoha. Astăzi începând cu ora 10 se va oficia Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii iar de la ora 12 va avea loc slujba de înmormântare.
Dumnezeu să îl așeze în dragostea Sa întru Lumina Învierii!