Părintelui profesor universitar dr. Sorin Cosma i-a fost acordat titlu de cetăţean de onoare al municpiului Caransebeş în cadrul unei şedinţe extraordinare a legislativului local
Autor: Serviciul Prezidial
Unul dintre emeriţii profesori universitari bănăţeni, pr. prof. dr. Sorin Cosma, a primit o importantă distincţie pentru întreaga activitate şi pentru contribuţia la formarea şi educarea tinerilor din Caransebeş şi din întregul Banat. În cadrul unei ceremonii solemne, părintelui profesor i-a fost decernat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş. Evenimentul a avut loc în cadrul unei şedinţe extraordinare a legislativului local, înalta distincţie fiind oferită de către primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela.
„Am recunoscut astăzi meritele unui model şi simbol al învăţământului din Banat. Eminentul profesor Sorin Cosma a rămas statornic legat de Caransebeş, cu ale cărui probleme şi idealuri s-a identificat de-a lungul prestigioasei sale cariere”, a declarat primarul municipiului Caransebeş înainte de acordarea distincţiei.
Vizibil emoţionat, preotul profesor universitar doctor Sorin Cosma a mulţumit autorităţilor locale pentru distincţia acordată, precizând că titlul onorific reprezintă o cinstire a învăţământului teologic din Caransebeş.
„Această distincţie înseamnă recunoaşterea contribuţiei pe care Biserica şi şcoala teologică de aici şi-au adus-o în formarea conştiinţelor capabile să se dăruiască până la jertfă pentru păstrarea valorilor autentice ale vieţii româneşti în Banatul Montan”, a arătat, în cuvântul său de apreciere, părintele profesor universitar dr. Sorin Cosma, care a mai evocat şi foarte buna colaborare dintre municipalitate şi Episcopia Caransebeşului.
Părintele prof. univ. dr. Sorin Cosma s-a născut la data de 8 iulie 1939 în localitatea Hălmagiu din judeţul Arad. A făcut studii liceale la Arad (1953-1957), apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1957-1961). A urmat cursuri de doctorat - specialitatea morala creştină - la Institutul Teologic din Bucureşti (1961-1964). A predat limbi clasice, morală, omiletică şi catehetică la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş.
În învăţământul universitar a activat la început ca lector, apoi profesor universitar titular la Catedra de morală şi spiritualitate creştină la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, iar odată cu reactivarea învăţământului teologic universitar din Caransebeş, a fost încadrat ca profesor universitar la Catedra de morală şi spiritualitate creştină şi la catehetică, unde funcţionează şi în prezent.
Din 1969 face parte din comitetul de redacţie al revistei „Mitropolia Banatului” (actualmente „Altarul Banatului”), iar din anul 1994 este membru în comitetul de redacţie al reactivatei publicaţii bisericeşti "Foaia Diecezană" din Caransebeş.
În anul 1967 a fost hirotonit diacon pe seama capelei seminarului, iar în 1974 a fost hirotonit preot. În 1972 a fost distins cu brâul roşu, iar în 1979 a fost ridicat la rangul de protopop onorific. În 1982 a fost hirotesit ca iconom stavrofor, iar la 1 februarie 2002 a primit cea mai înaltă distincţie bisericească, Crucea Patriarhală. De mai mulţi ani participă în comisia de doctorate la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu.
Activitatea publicistică a început-o în 1962, ca doctorand în teologie. De atunci, timp de 50 de ani, a colaborat la toate revistele centrale bisericeşti, la revistele mitropolitane, precum şi la îndrumătoarele bisericeşti şi la foile eparhiale, cu studii, articole, recenzii, predici, cateheze, note şi comentarii. Părintele profesor dr. Sorin Cosma este şi autorul a opt volume de teologie morală, bioetică şi catehetică. Vivat, profesore!