Părintele Rusalin Simeria – 100 de ani în slujba Bisericii și a oamenilor

Părintele Rusalin Simeria – 100 de ani în slujba Bisericii și a oamenilor

Album foto
La praznicul Rusaliilor își sărbătorește onomastica cel mai longeviv preot din Mitropolia Banatului care de curând a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani
Autor: Serviciul Prezidial
Părintele Simeria Rusalin s-a născut în 12 iunie 1916, în ziua de Rusalii, în comuna Glimboca, din părinții Petru și Maria. A fost al 8-lea copil dintre cei 9. A făcut școala primară, primele 4 clase, în satul natal, între 1923 și 1927, iar la vârsta de 9 ani rămâne orfan de tată. La îndemnul preotului și a învățătorului din sat, familia îl dă la liceu în Caransebeș, între anii 1927 și 1934, pe care l-a absolvit în anul 1935. În 8 octombrie 1935, se înscrie la Academia Teologică Ortodoxă din Caransebeș, fiind doar 2 candidați. În anul al 2-lea, obține bursă și, astfel, traiul devine puțin mai ușor, având întreținerea asigurată. Absolvă academia în 26 Iunie 1939, iar în 16 februarie 1941 se căsătorește cu Ana Capeț, fiica lui Popovici Petru Bujor și Sofia. Fiind fără serviciu, lucrează la munca câmpului pentru a se întreține.

Începând războiul, în 1941 este chemat la încorporare, însă reușește să scape de participarea sa pe front, fiind numit preot la Parohia Sichevița de pe Clisura Dunării. Este hirotonit de episcopul Veniamin Nistor în 16 octombrie 1941, iar din 21 decembrie 1941 începe slujirea la Parohia Sichevița. Aici păstorește 2 ani și 4 luni, până în 12 iunie 1944. Deși la Sichevița a trăit cele mai fericite clipe din viața sa de preot, din 11 aprilie 1944 este numit preot în satul Poiana Buchin, satul natal al soției, unde păstorește timp de 40 de ani, până la ieșirea la pensie în 8 Ianuarie 1984.

În 13 aprilie 1963, primește din partea Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, cu binecuvântarea mitropolitului Nicolae Corneanu, distincția de iconom. La 1 noiembrie 1985, cu ocazia sfințirii Catedralei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Carasebeș, primește rangul de iconom-stavrofor pentru întreaga slujire de 44 de ani ca preot în Biserica lui Hristos.

După ieșirea la pensie, părintele Rusalin Simeria a continuat să slujească lui Dumnezeu, prin participarea sa fizică și duhovnicească acolo unde era nevoie. Timp de 10 ani de zile, în perioada 1985-1995, la chemarea părintelui Liviu Drăgan, paroh la Cireșa și Zăvoi, a slujit credincioșii din aceste două sate. Un an, 1988-1989, a deservit și Parohia Voislova din Protopopiatul Caransebeș.

Atunci când era nevoie, a mers în multe dintre parohiile din Protopopiatul Caransebeș, slujiindu-L cu râvnă pe Dumnezeu și pe credincioși. Dintre parohiile în care a slujit amintim: Valea-Bistrei, Bucoșnița, Păltiniș. La vârsta de 85 de ani, este reactivat ca preot slujitor la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Caransebeș, unde slujește vreme de 5 ani, între 2001 și 2006. Din anul 2007, a slujit la Biserica „Sf. Iosif de la Partoș” din incinta Episcopiei, până în 2012.

În anul 2011, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, la vârsta de 95 de ani și la 70 de ani de slujire ca preot, părintele Rusalin a primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, distincția ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II-a pentru clerici.

„Bucuria mare pe care am avut-o și o am este că am doi nepoți care sunt clerici, aici, în Caransebeș, la episcopie, unul preot, unul diacon. Și mă bucură foarte mult că duc ei mai departe slujirea Bisericii. Mai am o strănepoată mică, de doi ani. Asta-i bucuria...familia! În viață, fericirea omului e familia iar pe urmă, celelalte. Tinerilor preoți și celor care doresc să urmeze calea preoției, să Îl slujească pe Hristos, îi sfătuiesc să fie cu credință în sfintele rugăciuni. Rugăciunea și postul îl ridică și îl coboară pe preot. Toată viața am păstrat posturile și am făcut rugăciunile necesare. Așa am învățat și pe credincioși, să se roage. Rugăciunea are mare putere. Eu, dacă nu mă rugam, muream în tinerețe, înainte de a fi preot. Așa era situația. Și am fost în timpul activității decorat cu vreo 4 decorații. Una am primit-o acum, la 100 de ani. E fericită familia că are 3 preoți în ea, că ne rugăm pentru toți, dar mai mult pentru cei din jurul nostru. Și nepoții m-or ascultat și mă ascultă. Și eu mă bucur că-i văd slujind”, a mărturisit părintele Rusalin Simeria.

Din 2012, la vârsta de 96 de ani, părintele Rusalin s-a retras din slujirea la biserică din cauza vârstei, dar a continuat să se roage lui Dumnezeu acasă. La împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani, a fost vizitat de Preasfințitul Părinte Episcop, care a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, felicitându-l și oferindu-i numeroase daruri. De asemenea, la împlinirea venerabilei vârste, a primit din partea domnului primar Marcel Vela titilu de cetățean de onoare al municipiului Caransebeș.


Data: 19 iunie 2016 • Vizualizări: 11554