Părintele Spiridon Ştefan a trecut la Domnul

Autor: Pr. Valentin Popovici

Părintele Spiridon Ştefan s-a născut la 9 septembrie 1941 la Goruia, Caraş-Severin, părinţi fiindu-i Spiridon (decedat la 6 luni după naşterea fiului în cel de-al doilea război mondial) şi Maria (originară din localitatea Rugi). Împreună cu sora sa Florica, este crescut de mama sa văduvă, o fire evlavioasă, care-i va influenţa viitorul, de bunici şi de unchiul său, preotul Lazăr Spiridon. Clasele primare le face în localitatea natală iar apoi cursurile gimnaziale la Şcoala Elementară din Gârlişte.

Inspirat de Procopie Ivaşcovici, o mare personalitate a satului natal, din care familia sa se consideră descendentă, dar povăţuit şi de unchiul său, preotul Lazăr, care vedea în el un viitor slujitor devotat al altarului străbun, alege calea preoţiei. Astfel între 1956-1961 este elev la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş iar apoi student la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu promoţia 1966. În anul 1968 este hirotonit preot de Î.P.S.S. Nicolae Cornean pe seama parohiei Secăşeni, protopopiatul Oraviţa pe care o păstoreşte până în anul 1975, când se transferă la parohia Ocna de Fier, protopopiatul Reşiţa. Aici desfăşoară o bogată activitate pastorală până în anul 1999, când din cauza stării precare de sănătate se pensionează pe caz de boală. Este distins cu brâu-roşu fiind ridicat la treapta de „iconom”. După ce se mai întremează slujeşte necontenit la diverse parohii în scop misionar până în ultimele clipe ale vieţii.

Alături i-au fost soţia Mariana, de profesie cadru didactic şi cele două fiice: Mihaela-Daniela (medic cardiolog) şi Teodora-Patricia (economist). Slujba de prohodire a fost oficiată la Biserica „Schimbarea la Faţă” din Municipiul Reşiţa de către un sobor de preoţi condus de Pr. On. Gheorghe Şuveţi şi Pr. On. dr. Vasile Petrica, care a rostit şi un impresionant cuvânt de rămas bun a celui care i-a fost coleg, prieten şi împreună slujitor în întreaga viaţă. „Cale bună, suflet mare/În acea nemărginire/Unde spirite şi aştri/Se-nfrăţesc în strălucire” au fost câteva versuri din cuvântul de rămas bun care a înlăcrimat pe cei prezenţi, veniţi în număr mare de la Goruia, Secăşeni sau Ocna de Fier care nu l-au uitat pe cel care i-a slujit şi i-a ascultat în toate momentele vieţii.

Rămăşiţele sale pământeşti au fost depuse în cripta familială din cimitirul „Poiană” din Câlnic, unde a ales din vreme să se odihnească pentru veşnicie, alături de alţi vrednici slujitori ai Sfântului Altar din această zonă a Banatului Montan.