Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Caransebeș în haine de sărbătoare

Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Caransebeș în haine de sărbătoare

Album foto
În Duminica Tuturor Sfinților, la orele după-amiezii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din cartierul caransebeşan Valea Cenchii
Autor: Serviciul Prezidial
Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a târnosit biserica parohială cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. La slujbă au participat autorităţi judeţene şi locale, precum şi un număr impresionant de credincioşi. La final slujbei, pr. paroh Florin Grozăvescu a fost hirotesit iconom, iar Iancu Hrelescu, ctitorul principal al sfântului locaș, a primit ordinul eparhial „Diploma de onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. De asemenea, în cimitir a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru rudele decedate din familia ctitorului.

„Trăim astăzi o bucurie sufletească ce ne copleșește inimile, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem împreună la cel mai mare eveniment al parohiei noastre din ultimii ani. Atmosfera festivă ne amintește de un eveniment similar petrecut în urmă cu șase ani și jumătate, atunci când Preasfințitul Părinte Lucian, la numai câteva luni de la instalarea Sa ca Întâistătător al Eparhiei Caransebeșului, a binecuvântat acest locaș dumnezeiesc al micii noastre comunități. La fel ca atunci, primul nostru gând este să înălțăm o rugăciune de mulțumire Bunului Dumnezeu care ne-a binecuvântat cu această mare sărbătoare”, a arătat pr. paroh Florin Grozăvescu.

De asemenea, Preasfințitul Lucian, a precizat: „Cu mare bucurie în această duminică am târnosit o biserică în municipiul Caransebeș, o biserică amplasată într-un cimitir care a avut ca și hram inițial „Nașterea Maicii Domnului”, iar o dată cu târnosirea, la rugămintea ctitorilor acestei biserici, a primit ca și al doilea hram „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Așadar, în Duminica Tuturor Sfinților, în Episcopia Caransebeșului se naște din punct de vedere spiritual o nouă biserică, se târnosește un nou altar pentru credincioșii din această parte a orașului nostru Caransebeș. Foarte mulți credincioși, la ceas de seară, au venit în acestă biserică, au intrat, potrivit tradiției Bisericii noastre, în Sfântul Altar, s-au închinat în fața Sfintei Mese și împreună i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această duminică, pentru această binecuvântare și pentru faptul că prin credința credincioșilor noștri s-a născut în Episcopia Caransebeșului o nouă biserică care să răspundă nevoilor pastoral-misionare ale tuturor celor care iubesc Casa lui Dumnezeu”.

Biserica parohială cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul caransebeșean Valea Cenchii, a fost construită între anii 1996-1998, fundație de beton, zidurile de cărămidă și iconostasul de zid. Biserica a fost pictată în ulei pe zid în anul 2004 de către Ioan Albulescu. La data de 10 septembrie 2006 a fost binecuvântată de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului.


Data: 1 iulie 2013 • Vizualizări: 1523