La sărbătoarea „Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Credincioșii Parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş s-au bucurat la sărbătoarea „Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” de prezența Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului în mijlocul lor. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială, necropolă a Eparhiei, unde își dorm somnul de veci episcopii Caransebeșului, dar și foarte mulți protopopi, preoți, profesori de teologie și personalități care au marcat atât viața bisericească, cât și viața socială a Banatului de Munte. La momentul potrivit chiriarhul a împărtășit credincioșii, care s-au pregătit să primească Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice din Caransebeş.
Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş, este o parohie dinamică, care derulează mai multe proiecte sociale pentru copii şi bătrâni. De asemenea, are o rodnică şi strânsă colaborare cu unităţile şcolare şi preşcolare de pe raza acesteia, precum şi unitatea militară din Caransebeş.
„Ne-am bucurat de această sărbătoare și îi mulțumim lui Dumnezeu că acești credincioși care formează parohia de aici sunt receptivi la chemarea bisericii și au știut de mulți ani să împletească în chip armonios Liturghia cu filantropia, deoarece pe lângă această parohie funcționează un centru pastoral-misionar care vine în întâmpinarea oamenilor săraci. Îl felicităm pe părintele paroh, clericii care slujesc aici, consiliul parohial și pe toți cei care se ostenesc, ca într-adevăr cuvântul Mântuitorului să fie pus în practică, căci Hristos ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții și să-i ajutăm pe cei săraci, singuri și necăjiți. Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți și să ne ajute ca în sufletul nostru cuvântul evangheliei să rodească și să lucreze în interiorul nostru, viața și familia noastră, dar și în societatea în care ne desfășurăm activitatea”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica parohială a fost ridicată în anii 1770-1780, a fost sfinţită la 11 mai 1781 de către episcopul Caransebeşului şi Vârşeţului Vichentie Popoviciu. Pardoseala bisericii a fost din piatră combinată cu mozaic. Biserica a avut şi trei clopote turnate în Timişoara la 1790 şi 1791 şi, respectiv, în Graz la 1796. În 1855 turnul s-a acoperit cu tablă de cupru, iar învelitoarea a fost înlocuită cu tinichea. În momentul de față biserica a intrat într-un amplu proces de recondiţionare a picturii.