Parohia Pătaș în haine de sărbătoare

Parohia Pătaș în haine de sărbătoare

Album foto
În Duminica a treia după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Pătaș
Autor: Serviciul Prezidial
Biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Pătaș, Protopopiatul Băile Herculane a fost restaurată și înfrumusețată în ultima perioadă, motiv pentru care Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în Duminica a treia după Rusalii în această parohie pentru a binecuvânta osteneala preotului și a credincioșilor. La orele dimineții ierarhul a resfințit sfântul locaș, după care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Adrian Staicu.

De asemenea Preasfințitul Lucian a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele paroh Martin Valușescu, iar celor care s-au implicat la lucrările sfântului locaș, ierarhul le-a oferit Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. La sfânta slujbă pe lângă numărul mare de credincioși s-au aflat și autoritățile locale, precum și foarte mulți copii și tineri, îmbrăcați în costume populare specifice zonei Văii Almăjului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Astăzi am binecuvântat toate lucrările efectuate de părintele paroh în colaborare și conlucrare cu vrednicii credincioși care se roagă și viețuiesc pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu din Valea Almăjului. Așadar, plecăm cu o mare bucurie în suflet pentru că am văzut aici o biserică frumoasă, curată, pregătită și bineînțeles am văzut un păstor de suflete și o turmă cuvântătoare, dornici să împlinească pe mai departe cuvântul Mântuitorului din Evanghelia de astăzi «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă». Preotul și credincioșii din această parohie au înțeles pe deplin aceste cuvinte și au căutat mai întâi să pregătească Casa lui Dumnezeu, să o gătească ca pe o mireasă și după aceea s-au îngrijit de celelalte problemele cotidiene”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Parohia Pătaș a avut o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, amintită în anul 1755. Biserica actuală a fost construită între anii 1807 și 1812, în stil baroc, din piatră și cărămidă, acoperișul fiind din țiglă. A fost pictată în anul 1840 de D. Turcu, iar restaurarea picturii s-a efectuat între anii 2001-2002 de către pictorul Doru Nițuleac din Hațeg. La 20 iulie 1912 biserica a fost târnosită de episcopul Elie Miron Cristea.


Data: 11 iulie 2016 • Vizualizări: 943