Parohia Zăgujeni în haine de sărbătoare

Parohia Zăgujeni în haine de sărbătoare

Album foto
În Duminica a 25-a după Rusalii, prima duminică din Postul Nașterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În prima duminică din Postul Nașterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Zăgujeni, Protopopiatul Caransebeş. La orele dimineţii, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit o troiţă ridicată în curtea bisericii, după care a sfinţit icoanele de pe iconostas, recent restaurate. În continuare chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La slujbă au participat, alături de autorităţile locale, un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. De asemenea, la Sfânta Liturghie au participat şi ostenitorii şi beneficiarii Centrului de plasament „Casa Noastră” din localitate.

„Începem Postul Nașterii Domnului cu bucurie duhovnicească și cu mulțumire, pentru că aici la Zăgujeni și credem că în toată Eparhia noastră există o lucrare duhovnicească susținută de preoții și credincioșii care doresc să se apropie de Dumnezeu cât mai mult și să-L iubească cu toată ființa. Este nevoie de asemenea, să-l iubim și pe aproapele, deoarece în acest post suntem chemați la iubire milostivă, la faptele milei creștine. Așa cum samarineanul milostiv s-a îngrijit de cel căzut între tâlhari, așa trebuie și noi să ne îngrijim fiecare de aproapele, de semenul nostru, care se află în nevoi, în boală, în suferință sau în singurătate. Dumnezeu să ne ajute să ne împodobim viața cu faptele milei creștine, să parcurgem cele 40 de zile de post și rugăciune, ca în finalul acestui urcuș duhovnicesc să ne întâlnim cu Mesia, Cel care dorește să se nască și în acest an în ieslea dinlăuntrul sufletului nostru”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului din anul 2015, privind însemnătatea Anului Omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi a Anului Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Totodată părintele paroh Aurelian Jucu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar cei care s-au implicat în procesul de restaurare şi renovare a locaşului de cult au primit din partea ierarhului acte de cinstire. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Zăgujeni a fost ridicată în anul 1853, după ample lucrări de amenajare şi înfrumusețare ea a fost resfinţită de Preasfinţitul Părinte Lucian în 23 ianuarie 2011.


Data: 16 noiembrie 2015 • Vizualizări: 516