Marți, 18 februarie, a avut loc la Anina o întâlnire de lucru în cadul proiectului social-educațional adresat copiilor și tinerilor din localitate
Autor: Serviciul Social-Misionar
Marți, 18 februarie, a avut loc la Anina o întâlnire de lucru în cadul proiectului social-educațional adresat copiilor și tinerilor din localitate, la care au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate, respectiv Biserica, școala și autoritățile publice locale. Din partea Episcopiei Caransebeșului a fost prezent reprezentantul Sectorului social-misionar și activități cu tineretul, părintele Mihai Ciucur, alături de părintele Alin Muntean din localitate.
Primul obiectiv vizitat a fost Școala gimnazială din cartierul Celnic care oferă spațiul necesar desfășurării programului în regim after-school, constând într-o masă caldă și sprijin în realizarea temelor pentru 14 elevi din clasele primare proveniți din familii defavorizate. Conducătorul instituției de învământ, domnul profesor Liviu Albu, a prezentat, pe scurt, rezultatele din punct de vedere educativ ale proiectului, după prima lună de activitate, evidențiind interesul crescut atât al elevilor cât și al cadrelor didactice implicate voluntar. Mesajul de susținere și implicare a Bisericii transmis cadrelor didactice s-a concretizat prin daruri oferite copiilor, constând în rechizite și obiecte necesare studiului asigurate de Epsicopia Caransebeșului.
În continuare, delegația Episcopiei Caransebeșului, alături de primarul orașului Anina, domnul Gheorghe Românu, a vizitat centrul de zi „Sf. Împărați Constantin și Elena”, situat în centrul orașului, unde, după ce s-a făcut o scurtă evaluare a activităților, copiii au primit, de asemenea, pungi cu rechizite.
„Deși în fază incipientă, proiectul se bucură de sprijinul susținut al cadrelor didactice și al autorităților locale, iar Biserica este prezentă și implicată real susținând activitățile de acest gen în scopul integrării copiilor marginalizați în normalitatea cotidiană. Avem bucuria să constatăm seriozitatea și implicarea copiilor beneficiari ai centrului, prin prezența unanimă la acest program”, a menționat părintele inspector Mihai Ciucur.
În finalul întâlnirii de lucru, s-au împărtășit și concretizat viziunile asupra unei noi locații pentru desfășurarea de tabere educaționale menite să încurajeze latura artistică și vocațională a tinerilor din Episcopia Caransebeșului. Astfel, în cadrul unui parteneriat strategic adresat copiilor și tinerilor încheiat cu Primăria și Consilul Local Anina, pe de o parte s-a stabilit ca locația deținută de autoritățile locale în stațiunea Mărghitaș din vecinătate să găzduiască viitoarele tabere organizate de Episcopia Caransebeșului, iar pe de altă parte elevii merituoși din localitate să fie recompensați prin implicarea în proiectele educaționale susținute de episcopie.