Participare ecumenică

Participare ecumenică
O delegaţie a liceului „Traian Lalescu” din Reşiţa condusă de Pr. prof. Nicolae Chiosa participă la trainingul de formare pentru a doua ediţie a proiectului ecumenic “Da EurHope a EurHome” din august 2010 din parohia St. Albans din Londra
Autor: Pr. Nicolae Chiosa
Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu purtarea de grijă a părintelui protopop Nicolae Mirişan protopopul Reşiţei şi cu sprijinul direcţiunii Liceului Teoretic “Traian Lalescu”, LTL-iştii, coordonaţ de părintele professor Nicolae Chiosa, participă la trainingul de formare din parohia St. Albans, Londra. Vizita din 17-24 Iunie, din Anglia, are ca scop finalizarea planului prestabilit, pentru a doua ediţie a proiectului ecumenic “Da EurHope a EurHome” din august 2010.

Este pentru prima dată, când reprezentanţii proiectului din Italia, Suedia, România si Anglia se întrunesc în apropierea Londrei, la parohia St. Albans, parohie gestionată de părintele Darren Collins. Precedată de vizita de pregătire a proiectului din martie, ce s-a desfăşurat la Reşiţa, cea de pe tărâmul englezesc va închide cercul pregătirilor, iar participanţii vor stabili cu exactitate activităţile ce vor avea loc în august, în Italia.

Anglicanii, catolicii, ortodocşii şi lutheranii se încred în puterea de grijă a Mântuitorului şi încununaţi cu dragostea Sa, înalţă de fiecare dată cât mai sus flacăra bunei înţelegeri şi a prieteniei, pe care, numai prin Dumnezeu, au reuşit să o menţină aprinsă, ţinând cont de distanţa dintre ei.

Data: 18 iunie 2010 • Vizualizări: 1689