Pastorala Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la praznicul Naşterii Domnului - 2011

Autor: Serviciul Prezidial

† LUCIAN

DIN MILA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Sărbătoarea Naşterii Domnului în trup omenesc a fost vestită întregii omeniri de proorocii cei de demult, care, plini fiind de Duhul lui Dumnezeu, au prezis bucuria ce va fi adusă în lume de Fiul Tatălui „care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”. Această bucurie o retrăieşte întreaga omenire de fiecare dată la Praznicul de astăzi în care „Cerul şi pământul în cântări răsună, îngeri şi oameni cântă împreună”. Venirea lui Mesia în lume a împăcat pentru totdeauna cele de pe pământ cu cele din cer. „Căci dacă Fiul lui Dumnezeu n-ar fi coborât din ceruri, am fi lipsiţi de nădejde în ce priveşte urcarea la cer; dacă nu S-ar fi întrupat, n-ar fi pătimit în trup, n-ar fi înviat şi n-ar fi fost înălţat pentru noi, n-am fi cunoscut excesul iubirii lui Dumnezeu pentru noi...”

Cuvântătorul de Dumnezeu Isaia proorocul, numit şi evanghelistul Vechiului Testament, spune: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Cu adevărat Iisus Hristos este înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. El S-a întrupat pentru ca pe oameni să-i unească din nou cu Dumnezeu şi să-i alăture familiei cerului, adică să-i ducă în împărăţia cerească în calitate de fii. De aceea Dumnezeiescul Apostol Pavel zice: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”(Galateni 4, 4-7). Iată de aici lucrarea cea fără pereche a Pruncului Sfânt care a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere morală, când oamenii se chinuiau în păcat şi amorţire. Naşterea lui Hristos şi întreaga Lui lucrare ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi împreună casnici cu El.

Prin Naşterea Domnului, toţi care credem în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, alcătuim o familie sfântă. Dumnezeu ne este un Părinte milostiv şi bun, iar Maica Fecioară devine Mama întregului neam omenesc, care s-a mântuit prin naşterea Fiului Său. Iar noi cu toţii suntem fraţi între noi şi fii credincioşi. Acesta este înţelesul comunitar al Sărbătorii de astăzi, sărbătoare ce ne adună în marea familie creştină a lui Dumnezeu şi care se prelungeşte ca model în familiile noastre.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Un mare părinte al Bisericii din perioada patristică, Sfântul Maxim Mărturisitorul, făcând tâlcuire la cuvintele cuprinse în Crezul nostru ortodox : „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, spune că Mântuitorul Hristos „din Duhul Sfânt şi-a luat sufletul…, iar trupul şi l-a format din sângele feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria” . Această taină duhovnicească ne este desluşită de Sfântul Evanghelist Matei, care în Evanghelia sa ne spune următoarele: “Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18). Asumându-şi această taină a cerului, Bătrânul Iosif a luat-o pe Maica-Fecioară şi a îngrijit-o, fiind părtaş bucuriei cerului şi pământului la Naşterea Domnului în peştera din Betleem.

Maica Sfântă şi Dreptul Iosif au arătat prin acceptarea voii lui Dumnezeu rostul pe care îl are în viaţă naşterea de prunci ca dar al lui Dumnezeu. De aceea Sărbătoarea Naşterii Domnului este prin constituţia şi prin istoria ei o sărbătoare a familiei. De aceea la Crăciun, familiile se reunesc pentru a petrece duhovniceşte împreună. Părinţii, copiii şi nepoţii stau legaţi în comuniunea familiei, dăruiesc şi primesc daruri cu bucurie. Urmând exemplul magilor stau adunaţi şi colindă în jurul bradului ca oarecând păstorii şi îngerii la intrarea în peştera ce ne-a adus mântuirea. Creştinii adevăraţi se bucură înainte de toate de slujbele Bisericii, familia cea mare a Domnului Hristos, apoi de reîntâlnirea în familia cea de acasă, care este după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur, „biserica cea mică”. Naşterea Domnului este astfel sărbătorită cum se cuvine atât în comuniunea Bisericii, cât şi în legătura familiei. Această semnificaţie teologică şi creştinească ne oferă prilejul să medităm asupra importanţei pe care o are familia în viaţa societăţii şi în viaţa Bisericii.

Familia este cea mai veche şi cea mai sfântă instituţie pe care o cunoaşte omenirea. Ea exprimă originea divină a neamului omenesc prin strămoşii Adam şi Eva şi reprezintă matca de creştere a mădularelor Bisericii. Dintru început, Dumnezeu l-a creat pe om ca bărbat şi femeie. Textul din Cartea Facerii este grăitor în acest sens: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: <>”(Facere 1, 27-28). Mântuitorul Iisus Hristos a cinstit familia şi a ridicat unirea dintre bărbat şi femeie la rang de Taină a Bisericii Sale. Acest lucru s-a întâmplat la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11), unde Domnul Hristos a participat împreună cu Maica Sfântă şi unde a săvârşit prima minune din viaţa Sa pământească. Nu întâmplător, în tradiţia Bisericii noastre s-a păstrat şi în colind această minune pe care Domnul Hristos a săvârşit-o în Cana Galieii, transformând apa în vin şi prin aceasta arătând că „Mesia S-a născut”, a venit printre oameni „şi Şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Săi au crezut în El” (Ioan 2, 11). Şi noi credem şi mărturisim, după propovăduirea Sfinţilor Apostoli, că Hristos a venit să ne mântuiască, iar ca început al minunilor Sale pe Calea mântuirii a fost prefacerea apei în vin la nunta din Cana, minune săvârşită la rugămintea şi insistenţa Mamei Sale, care ne îndeamnă la Praznicul Crăciunului, la nunta din Cana Galieii, în vremea aceea şi în vremea aceasta „ să facem orice ne va spune Fiul Său” (Cf. Ioan 2, 5).

Familia a devenit astfel „Taină mare… în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32). Înţelegem de aici că, pentru a se împlini, căsătoria trebuie făcută prin lucrarea lui Dumnezeu în familia cea mare a Bisericii. Uniunea dintre un bărbat şi o femeie care este lipsită de harul şi de binecuvântarea lui Dumnezeu se reduce la o unire pur naturală, fără roade cu folos pentru Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Cu mâhnire duhovnicească trebuie să amintim că în zilele noastre familia şi-a pierdut sensul ei profund creştin. Tot mai mult în familiile noastre au pătruns păcate grele ce o îndepărtează de la scopurile ei şi o fac să neglijeze darurile frumoase oferite de Dumnezeu. Tot mai des întâlnim în familiile noastre violenţă, adulter, divorţ, abandonarea copiilor, necinstirea părinţilor, copii lipsiţi de orizont spiritual din pricina patimilor şi, mai recent, copii lipsiţi de grija părintească şi familii destrămate în urma migraţiei compatrioţilor noştri spre un trai mai bun în alte ţări.

Din aceste neajunsuri nu putem ieşi fără a ne întoarce cu faţa spre Dumnezeu, spre Fiul Său Cel născut între oameni şi pentru oameni şi spre lucrarea Sfântului Duh din Biserică. Cu toţii trebuie să redescoperim valorile autentice ale familiei creştine pentru revigorarea societăţii şi a neamului românesc. Iar lucrul acesta îl facem îndemnând familiile creştine să nască prunci. Astăzi suntem, ca neam, din ce în ce mai lipsiţi de viaţă şi de bucurie, pentru că s-au împuţinat copiii! Sfântul Ioan Gură de Aur spune că avem nevoie de rugăciunea care să ne trezească din amorţeala păcatelor şi a patimilor, pentru că „nici unirea dintre bărbat şi femeie şi nici altceva n-ar putea face nimic pentru naşterea de copii, dacă n-ar fi ajutorul mâinii celei de sus, care deşteaptă firea spre naşterea de fii” .

Acelaşi Sfânt Părinte ne vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu care ne scoate de la pierzanie şi moarte prin naştere de copii: „Aşa e Stăpânul nostru! Înmulţeşte darurile Sale, când ne arătăm recunoscători pentru binefacerile primite mai înainte şi când cunoaştem pe Binefăcător. Şi Eva, deci, a primit şi alt copil, pentru că a socotit că pe cel dintâi l-a avut datorită lui Dumnezeu. Naşterea de moştenitori a fost pentru ei cea mai mare mângâiere pentru pierderea nemuririi. De aceea şi iubitorul de oameni Dumnezeu, îndată, chiar de la început, le-a uşurat greutatea pedepsei, a smuls masca înfricoşătoare a morţii, dăruindu-le celor dintâi oameni urmaşi. S-ar putea spune că prin asta Dumnezeu a schiţat o imagine a învierii, rânduind ca în locul celor morţi să se ridice alţii”.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Aceasta este înţelegerea duhovnicească pe care trebuie să o dobândim acum, la Praznicul Crăciunului: aşa cum Naşterea Domnului a adus nemurire spirituală întregului neam omenesc, naşterea de prunci în familiile noastre ne aduce nemurirea în istorie.

Lucrul acesta trebuie să-l rostim tare şi răspicat mai ales aici la noi, în Banat, unde nenaşterea de prunci a constituit o problemă cu mult timp înaintea altor regiuni din ţara noastră. Pastoralele episcopilor Caransebeşului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea pomenesc de multe ori problema concubinajului sau lipsa copiilor în familiile bănăţene. Episcopul martir Veniamin Nistor (†1963), omagiat anul acesta la 70 de ani de la întronizarea sa ca ierarh al Caransebeşului, pentru a lupta împotriva concubinajului şi pentru sporirea numărului de copii în familii a scris o carte intitulată „Chestiunea denatalităţii în Banat”, apărută la Caransebeş, în anul 1944. În această carte, pe lângă motivaţii teologice în apărarea familiei creştine, a prezentat şi o statistică îngrijorătoare în care arăta cum se împuţinează românii din Banat din pricina nenaşterii de prunci. Un semnal care a rămas şi astăzi la fel de actual. De aceea vă îndemnăm cu dragoste duhovnicească şi părintească, ca în acest an, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei creştine, dar şi de acum înainte, să propovăduim „cu timp şi fără timp” valorile nepieritoare pe care le oferă Mântuitorul Hristos prin Taina Cununiei.

Să ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu, chiar dacă perioada prin care trecem este foarte grea pentru întreaga societate românească cuprinsă de frământări diverse şi de greutăţi materiale care au dus la suferinţă şi chiar la intoleranţă şi necinste între oameni. Să fim conştienţi că acestea toate au un efect dăunător şi asupra familiei creştine şi să luptăm mai ales pentru ieşirea din criza morală şi spirituală în care ne aflăm, căutând în toată vremea şi în tot ceasul „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă” (Matei 6, 33).

Iar acum, la Praznicul Crăciunului, trebuie să credem şi să mărturisim că darul făcut oamenilor de Dumnezeu-Tatăl prin Naşterea Fiului Său în trup, se arată ca o iubire nesfârşită pentru întreaga creaţie, iubire ce ne dă putere şi speranţă că vom birui toate ispitele vieţii.

Fie ca Pruncul Iisus născut în Betleemul Iudeii să se nască duhovniceşte şi în sufletele noastre spre deplina încredinţare că Naşterea Domnului este praznicul bucuriei în familia creştină. AMIN.

Al vostru al tuturor de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

+LUCIAN

Episcopul Caransebeşului