„Păstrează tinerețea vie” la Oțelu Roșu

„Păstrează tinerețea vie” la Oțelu Roșu

Album foto
Sâmbătă, 27 mai, s-a desfășurat la Oțelu Roșu întâlnirea lunară a ATOR Banatul de munte
Autor: Antonia Oltean
Sâmbătă, 27 mai, s-a desfășurat la Oțelu Roșu întâlnirea lunară a ATOR Banatul de munte, eveniment organizat de pr. prof. Vasiloni Vidu Marius, coodonatorul Centrului de tineret Oțelu Roșu, alături de pr. Liciniu Oltean, de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Oțelu Roșu și doamna profesoară Adriana Dragomir, de la „Liceul Bănățean” din localitate.

Întâlnirea tinerilor ortodocși din Banatul de Munte a început cu o rugăciune în capela cu hramul „Sfânta Treime” a Liceului Bănățean, continuând apoi cu discutarea aspectelor organizatorice legate de programul asociației în perioada următoare. Au fost prezenți aproximativ 80 de tineri din tot județul, delegați ai filialelor ATOR, însoțiți de preoții și profesorii coordonatori.

Activitatea care a fost așteptată însă cu cel mai mare entuziasm a fost cea legată de competiția sportivă „Păstrează tinerețea vie”. Pe terenul de sport al Liceului Bănățean, membrii asociației veniți din mai multe zone ale județului: Reșița, Anina, Valea Almăjului, Caransebeș, Oravița, Bocșa și Moldova Nouă - au participat la meciuri de volei (fetele) și fotbal (băieții), meciuri arbitrate de domnul profesor de sport Gabriel Boldea. Competiția de fotbal a fost câștigată de echipa gazdelor, iar competiția de volei a fost câștigată de fetele de la Anina. Cele două echipe au primit diplomele și trofeele destinate câștigătorilor în sala de sport a instituției de învățământ.

„Această întâlnire a fost cea mai bună ocazie de a ne cunoaște mai bine, dar și un prilej de a discuta despre problemele care ne preocupă, de a ne bucura de sport si de momente de relaxare alături de prieteni dragi”, a declarat președinta filialei ATOR Valea Bistrei, Oltean Antonia.

Proiectul cu caracter sportiv și educativ „Păstrează tinerețea vie” a fost organizat, în parteneriat, de Protopopiatul Caransebeș – prin Biroul de misiune cu tinerii, „Liceul Bănățean” Oțelu Roșu și ATOR Banatul de Munte, înscriindu-se în contextul preocupărilor Bisericii de a oferi tinerilor prilejuri de socializare și împărtășire a unor principii morale sănătoase.

Data: 29 mai 2017 • Vizualizări: 1404