Patriarhul României a sfinţit Catedrala Episcopală din Caransebeş

Patriarhul României a sfinţit Catedrala Episcopală din Caransebeş

Album foto
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat în această dimineaţă slujba de sfinţire a Catedralei Episcopale din Caransebeş cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul'.
Autor: www.basilica.ro
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat în această dimineaţă slujba de sfinţire a Catedralei Episcopale din Caransebeş cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul'.

Din soborul de ierarhi care l-au însoţit pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române fac parte Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Albei Iulia, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaţilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor după oficierea slujbei de sfinţire, a explicat rolul şi simbolistica trecerii prin Sfântul Altar a credincioşilor numai în ziua sfinţirii: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am săvârşit slujba de sfinţire a noii Catedrale din Caransebeş, cu hramurile ‘Învierea Domnului’ şi ‘Sfântul Mare Prooroc Ilie Tezviteanul’. Aşa cum este tradiţia în Biserica noastră, numai în această zi, credincioşii pot să intre în Altar pe uşa dinspre miază-noapte şi pot săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, zicând: ‘Aşa cum Dumnezeu a înnoit această Biserică şi a împodobit-o, să ne sfinţească viaţa noastră, aşa cum a fost sfinţită Biserica aceasta care ne reprezintă’, întrucât arhitectura unei biserici este învelişul material al unei comunităţi în rugăciune, pentru că noi ne-am botezat în Moartea şi Învierea lui Hristos şi ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci în numele Preasfintei Treimi. Şi Biserica este în formă de cruce. Deci prin Cruce a venit bucurie la toată lumea şi prin Cruce noi, prin iubirea jertfelnică a lui Hristos intrăm în Împărăţia Preasfintei Treimi. Vom intra în Sfântul Altar după ce se termină Sfânta Liturghie care va fi oficiată tot în această Catedrală nou sfinţită, aşa după cum prevede rânduiala Bisericii. Chiar dacă uneori se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie afară, atunci când spaţiul este prea mic în interiorul Bisericii, totuşi în mod normal, Slujba Sfintei Liturghii se face pe Altarul nou sfinţit. După Sfânta Liturghie, până la miezul nopţii, credincioşii şi credincioasele pot intra în Sfântul Altar. Această binecuvântare specială pentru ziua sfinţirii bisericii, arată că atât bărbaţii cât şi femeile sunt chemaţi la sfinţenie şi la mântuire. Sfântul Altar simbolizează Împărăţia lui Dumnezeu, iar Sfintele Taine care se dăruiesc credincioşilor prin uşile împărăteşti simbolizează arvuna vieţii veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi. Noi cerem Mântuitorului Iisus Hristos, Capul Bisericii şi Mântuitorul lumii să sfinţească viaţa noastră aşa cum s-a auzit la sfârşitul slujbei de Sfinţire a bisericii când s-a cântat troparul Sfinţirii bisericii: „Această Casă Tatăl a zidit-o. Această Casă Fiul a întărit-o. Această Casă Duhul Sfânt a înnoit-o”. De aceea, cu apa sfinţită, pe care am folosit-o la Sfinţirea bisericii plină de parfum, vă vom stropi şi pe dumneavoastră la ieşire, pentru că deodată cu Sfinţirea bisericii se sfinţesc şi sufletele celor care în stare de rugăciune participă la Sfinţirea bisericii”.

Piatra de temelie a noii Catedrale episcopale din Caransebeş a fost aşezată la 27 octombrie 1996 de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pe atunci Episcop al Caransebeşului, lucrările fiind finalizate anul acesta.

„Când am pus piatra de temelie am îmbrăcat veşmintele primului Episcop, Ioan Popasu şi am spus: ‘Vreau să duc mai departe dorinţa înaintaşilor mei şi să ne ajute bunul Dumnezeu să o putem împlini’.”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu.

„Se poate pune întrebarea, la această sărbătoare a Episcopiei Caransebeşului: Catedrala Învierea Domnului din Caransebeş este o Catedrală mare sau o Catedrală mică? Este o Catedrală pe măsura jertfei înaintaşilor şi contemporanilor noştri. Este o Catedrală în care ne regăsim cu toţii şi în care astăzi am oficiat pentru prima dată Sfânta Liturghie”, a spus Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.


Data: 12 septembrie 2010 • Vizualizări: 4223