Credincioşii parohiei Şoşdea au făcut un pelerinaj la mănăstirile din Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciu Prezidial
Sâmbătă ,19 noiembrie 2011, credincioşii parohiei Şosdea împreună cu preotul lor, Sorin Belu, au pornit să viziteze mai multe mănăstiri din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului.
Deşi ceaţa deasă a acoperit o bună parte din traseu, bucuria descoperirii lui Hristos din fiecare mănăstire a adus lumina în sufletele pelerinilor.
După ora 9.00 s-a ajuns la mănăstirea Almăj- Putna, unde părintele stareţ a rostit un cuvânt de suflet, vorbind despre cât de minunat şi folositor este pentru un monah să îşi dedice viaţa lui Dumnezeu.
Următoarea oprire s-a făcut la mănăstirea Piatra Scrisa unde credincioşii s-au putut ruga în frumoasa Biserică din stâncă, iar mai apoi s-a vizitat Catedrala Episcopala “Învierea Domnului şi Sfântul Prooroc Ilie” din Caransebeş. În decursul pelerinajului s-a poposit şi la mănăstirea Teiuş, unde s-a vorbit despre cum arată o zi din viaţa unui monah.
La sfârşitul zilei s-a poposit pentru rugăciune si binecuvântare şi la ultima mănăstire propusă în pelerinaj, şi anume la mănăstirea Brebu .