La praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Episcopia Caransebeşului organizează tradiţionalul pelerinaj la crucea-monument de pe Muntele Mic
Autor: Serviciul Prezidial
Episcopia Caransebeşului organizează cu prilejul Sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie a.c., tradiţionalul pelerinaj la Crucea ridicată pe Muntele Mic în memoria eroilor bănăţeni. Această prăznuire, prin însemnătatea ei liturgică şi prin solemnitatea manifestărilor desfăşurate lângă crucea-monument ce străjuieşte Caransebeşul şi împrejurimile, reprezintă un reper duhovnicesc de mare importanţă pentru întreg Banatul.
Sfintele Slujbe vor fi oficiate de un sobor de Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, iar la aceste manifestări va participa şi Brigada 18 Infanterie Banat care va aduce onoruri militare eroilor bănăţeni jertfiţi pentru libertatea şi demnitatea noastră.
La orele dimineţii Ierarhii şi oficialităţile vor fi întâmpinaţi la troiţa de la intrarea în staţiunea Muntele Mic, apoi va urma o procesiune solemnă către Crucea de pe Muntele Mic. În altarul de vară, special amenajat pentru acest important eveniment, va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar la final se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor bănăţeni. Manifestările se vor încheia, ca în fiecare an, cu depunerea de coroane la Crucea-monument şi cu aşteptata paradă militară.