Peste zece mii de pelerini la slujba oficiată la Peştera Sfântului Apostol Andrei din jud. Constanța

Peste zece mii de pelerini la slujba oficiată la Peştera Sfântului Apostol Andrei din jud. Constanța
La sărbătoarea Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a participat la hramul Mănăstirii Peştera Sfântului Apostol Andrei
Autor: www.basilica.ro
Peste zece mii de pelerini au participat miercuri, 30 noiembrie 2016, la slujba oficiată la Peştera Sfântului Apostol Andrei din sudul Dobrogei. Credincioșii prezenți au avut ocazia să se închine atât moaștelor Sfântului Apostol Andrei, aflate la așezământul monahal, cât moaștelor Sfântului Apostol Pavel și ale Sfintei Mucenițe Sofia și fiicelor ei, aduse din Grecia.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi din România şi din străinătate. Slujba a fost oficiată pe un podium amenajat în curtea așezământului monahal. De asemenea, ierarhii prezenţi au oficiat o slujba de parastas pentru ctitorii mănăstirii, reînhumați de curând la loc de cinste în faţa bisericii mari.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat importanța propovăduirii evangheliei lui Hristos de Sfântului Apostol Andrei neamului românesc.Potrivit tradiției, Peştera Sfântului Apostol Andrei este locul în care ucenicul Mântuitorului s-a adăpostit în perioada când propovăduia creştinismul în Sciția Mică.

Data: 30 noiembrie 2016 • Vizualizări: 840