Piesa de teatru „Viflaimul” prezentată reșițenilor

Piesa de teatru „Viflaimul”  prezentată reșițenilor
Palatul Cultural din Reșița a găzduit spectacolul tradițional „Viflaimul”
Autor: Serviciul Prezidial
Palatul Cultural din Reșița a găzduit spectacolul tradiţional „Viflaimul” în cinstea marelui eveniment dumnezeiesc al Naşterii Domnului, oferit de elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”, sub îndrumarea părinţilor profesori.

Evenimentul s-a desfășurat în urma parteneriatului dintre Asociația Culturală Reșița Română și Episcopia Caransebeșului și s-a bucurat de un public numeros. La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, clerici reșițeni, precum și membrii ai asociației amintite.

Alături de piesa de teatru scrisă, în perioada interbelică, de cunoscutul dramaturg Victor Ioan Popa, a mai fost prezentat spectatorilor și ceata de urători îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care au închinat din versurile „Pluguşorului” cele mai bune gânduri de sănătate, spor şi bucurie duhovnicească pentru Anul Nou ce stă să înceapă.

Spectacolul s-a bucurat de o prestaţie deosebită oferită de seminarişti într-un grupaj festiv cu un conţinut de calitate, ce a menţinut oaspeţilor emoţia pe tot parcursul serii.

Un spectacol-concert de colinde, organizat de Episcopia Caransebeșului, se va desfășura, joi, 19 decembrie, ora 18.00, la Palatul Cultural din Reșița, unde sunt așteptați spectatori pentru a se bucura de lumina colindului strămoșesc.

Data: 17 decembrie 2013 • Vizualizări: 1211