Popas duhovnicesc la mănăstirea Teiuş

Popas duhovnicesc la mănăstirea Teiuş

Album foto
Delegaţia de ierarhi prezenţi la hramul Eparhiei Caransebeşului au vizitat mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Teiuş din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În după amiaza zilei de 11 aprilie, delegaţia de ierarhi prezentă la hramul catedralei episcopale şi a eparhiei Caransebeşului a vizitat mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Teiuş din apropierea Caransebeşului.

După ce s-a vizitat ansamblul monahal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc un recital coral şi de muzică psaltică susţinut de corul Episcopiei Caransebeşului în cinstea oaspeţilor prezenţi.

Cu binecuvântarea Chiriarhului, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justinian Tibil, stareţul şi ctitorul mănăstirii a oferit daruri ierarhilor prezenţi, precum şi agapa de seară, unde toţi cei prezenţi s-au bucurat de dragostea şi comuniunea creştină.

Acest popas duhovnicesc face parte din programul manifestării "Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin", Ediţia a IV a.


Data: 12 aprilie 2010 • Vizualizări: 1819